Focșănenii au rămas fără apă caldă. Societatea de termoficare are datorii de peste 5 milioane de lei Webpress, 8 mai 2022 În aceste condiţii, a fost solicitat ajutor financiar de urgenţă din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.”Ca urmare a faptului că furnizorii de gaz au sistat livrarea, ENET SA se află în imposibilitatea de a mai furniza apă caldă menajeră către abonaţi, începând de astăzi, 8 mai 2022. Pentru a gestiona această situaţie, primarul Cristi Valentin Misăilă şi conducerea ENET SA au solicitat, în regim de urgenţă, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei un ajutor financiar pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat”, se arată într-un comunicat de presă al primăriei.Potrivit administraţiei locale, sistarea livrării de gaz se datorează exploziei preţului la gaze care a generat acumularea unei datorii de aproximativ 5,5 milioane lei a ENET SA către furnizorul de gaze, dar şi a lipsei unui contract de furnizare a gazului, ca urmare a faptului că societatea de termoficare se află în insolvenţă, procedură care nu permite încheierea unui astfel de contract decât cu plata în avans a gazului natural estimat a fi consumat.Societatea de termoficare ENET SA, aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Focşani, asigură încălzirea pentru aproximativ 10.500 de apartamente din oraş şi 237 de instituţii publice, printre care şcoli şi grădiniţe, spitalul judeţean sau căminul pentru persoane vârstnice. Comunicate noi Stiri
Şi-a făcut curaj cu un păhărel la examenul auto. Bărbatul rămăsese fără permis tot din cauza alcoolului 17 noiembrie 2022 Emoţionat şi ca să îşi facă curaj, omul a dat mai întâi un păhărel pe gât. A fost testat la proba practică de poliţistul examinator şi s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Culmea, doljeanul a rămas fără permis, tot din cauza alcoolului…. Citește mai mult
Horoscop weekend 21-22 ianuarie. Zodia care se îmbogățește peste noapte – primește o moștenire uriașă 20 ianuarie 202318 iunie 2023 BERBEC Este o zi grozavă pentru a privi în viitor și a decide ce domeniu din viața ta are nevoie de îmbunătățire. Odată ce ai un răspuns, stabilește-ți obiective specifice. TAUR Acordă mai multă atenție oamenilor pe care îi întâlnești astăzi. Este posibil să cunoști o persoană de la care… Citește mai mult
Banci / Asigurari Scăderea dramatică a rezervelor valutare ale BNR: Cauze, implicații și perspective de viitor 4 mai 20264 mai 2026 Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu peste două miliarde de euro în aprilie 2026. Articolul analizează cauzele, implicațiile și perspectivele economice. Citește mai mult