Fost comandant de Unitate Militară, trimis în judecată pentru abuz în serviciu – El ar fi achiziţionat bunuri la preţuri supraevaluate Webpress, 3 ianuarie 2022 Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Marin Bran, colonel în rezervă, la data faptelor comandant al UM 01541 Budieni, judeţul Gorj, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi a lui Laurenţiu Augustin Vîlceanu, locotenent colonel în rezervă, la data faptelor şef al Compartimentului Logistic din cadrul UM 01541 pentru abuz în serviciu, în formă continuată, şi complicitate la aceeaşi infracţiune. În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată şi Sorin Ion Roşculescu, plutonier adjutant principal în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, Raul Gălescu, plutonier major în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, Minel Vodoiu, maistru militar în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată. În faţa judecătorilor vor ajunge şi Ion Sorin Besoi, plutonier major în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, şi fals intelectual, în formă continuată, Gheorghe Ilie, plutonier adjutant principal în rezervă, la data faptelor angajat în cadrul Unităţii Militare, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, dar şi doi administratori ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Procurorii militari anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada octombrie 2011 – iulie 2015, Marin Bran, în calitatea menţionată, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legea privind finanţele publice în sensul că ar fi achiziţionat de la societăţile unuia dintre cei doi oameni de afaceri bunuri la preţuri supraevaluate (materiale de construcţii, materiale electrice, etc.), iar în cazul celuilalt ar fi dispus achitarea unor servicii care în realitate nu au fost executate. În cazul unora dintre bunuri, pe lângă preţul mare cu care au fost achiziţionate, acestea erau atipice pentru scopul declarat. În demersul său infracţional, spun anchetatorii, Marin Bran ar fi beneficiat de sprijinul celorlalte cadre militare care i-ar fi pus la dispoziţie documentele necesare achiziţiilor menţionate mai sus (o parte din ele fiind întocmite în fals). Prejudiciul cauzat unităţii militare prin încălcarea prevederilor legale este de 918.910 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societăţile celor doi oameni de afaceri, menţionează DNA. Ministerul Apărării Naţionale s-a constituit parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Liviu Dragnea, despre achitările din dosarul Belina: „Au scăpat de 7 ani de calvar în care absolut toți s-au îmbolnăvit” 23 februarie 2023 „Orice se spunea despre Belina era ultra mediatizat, exagerat și lătrăii de serviciu spuneau că e adevărat, că de fapt insula Belina, care e o bucată de teren lăsată neîngrijită, pe care se găsesc niște forme ciudate de betoane rămase de pe vremea când se voia hidrocentrală cu bulgarii… în… Citește mai mult
Demers fără precendent al unui jurnalist. Anca Alexandrescu se duce la Parchetul General cu actele privatizării Petrom și cu raportul Curții de Conturi 25 ianuarie 2023 „Mâine dimineață, la 10, voi fi la Parchetul General, ca sa mă întălnescu cu Gabriela Scutea. Vreau să-i prezint contractul de privatizare Petrom și raportul Curții de Conturi. Încerc să fac atât cât pot face ca jurnalist și mamă a doi copii, care își dorește să existe acel moment zero,… Citește mai mult
De ce să NU conduci cu geamurile deschise. Este mai PERICULOS decât ați fi crezut 18 iunie 202325 iunie 2023 Cu toate acestea, condusul cu geamurile deschise are, de asemenea, un impact cert asupra sănătății. Aceasta crește considerabil poluarea aerului din mașină. Potrivit unui studiu realizat în 10 orașe din întreaga lume, condusul cu geamurile deschise poate duce la o creștere cu 80% a nivelului de particule în suspensie în… Citește mai mult