FOTO | Incendiu de proporții în Arad. O biserică monument istoric a fost mistuită de flăcări. O şcoală din apropiere, în pericol Webpress, 14 martie 2022 În incendiu a ars o biserică din localitatea Vidra, construită în anul 1724. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, Ruxandra Klein, a declarat pentru Agerpres că incendiul a fost anunţat târziu, în jurul orei 15.00, iar intervenţia pompierilor a durat mai mult de trei ore. Au intervenit pompierii militari din Sebiş, cu două autospeciale cu apă şi spumă. „S-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată, propagat la un stejar secular, în apropierea unei biserici monument istoric, din localitatea Vidra. La sosirea echipajelor, incendiul anunţat cu întârzie de către localnici se manifesta violent, acesta fiind propagat deja la biserica din lemn. Biserica a ars în totalitate, acoperişul acesteia fiind învelit cu şindrilă bituminoasă”, a precizat Ruxandra Klein. Flăcările au pus în pericol şi o şcoală situată în curtea bisericii, însă pompierii au reuşit să oprească extinderea incendiului. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului este „foc deschis în spaţii deschise”, ei precizând că localnici din comună au dat foc unui teren agricol pentru a-l curăţa.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat, pentru Agerpres, că în funcţie de concluziile finale ale pompierilor se vor face cercetări pentru distrugere, urmând să fie identificate persoanele responsabile. Comunicate noi Stiri
DOLIU imens în lumea filmului, de Crăciun! O adevărată legendă a murit, la doar 58 de ani. A scris ISTORIE. Țara, ÎN LACRIMI 27 decembrie 2021 Jean-Marc Vallée, regizorul filmului „Dallas Buyers Club” şi al serialului HBO „Big Little Lies”, apreciat pentru stilul său natural cu ajutorul căruia reuşea să transforme poveşti adevărate în producţii recompensate cu premii de mare prestigiu, a murit la vârsta de 58 de ani, informează site-ul cotidianului american The New York… Citește mai mult
Stiri Incendiile de Vegetație: Paradoxul între Zona Bogată și Scăderea Suprafaței Arse la Nivel Global 1 iunie 2026 Incendiile de vegetație afectează sever zone bogate, deși suprafața arsă global a scăzut. Acest paradox ridică întrebări despre gestionarea terenurilor și schimbările climatice. Citește mai mult
Un nou deces suspect la Kremlin. Un oficial de rang înalt din Ministerul Apărării a căzut de la fereastră 16 februarie 2023 Cadavrul unui înalt oficial din Ministerul rus al Apărării a fost găsit în faţa blocului în care locuia la Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Rusia, după ce ar fi căzut de la fereastră, a anunţat joi publicaţia locală Fontanka, citată de agenţia EFE, relatează Agerpres. Poliţia a… Citește mai mult