Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Frații milionari Andrew și Tristan Tate, reținuți pentru 24 de ore – Cei doi sunt cercetați pentru trafic de persoane

Webpress, 30 decembrie 2022

Mai multe percheziții au avut loc joi dimineața, 29 decembrie, la casele fraților Andrew și Tristan Tate dar și la locuința unei foste polițiste care a ieșit din sistem și ar fi lucrat pentru cei doi. După mai multe ore de percheziții și audieri, în cazul celor doi frați s-a decis reținerea pentru 24 de ore.

Dosarul vizează infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat în scopul racolării și exploatării unor fete pentru crearea de clipuri pornografice destinate difuzării pe site-uri de profil, în urma cărora aceștia ar fi obținut foloase necuvenite.

„Ca urrmare a comunicatului nr. 1 din data de 12.04.2022 şi a interesului manifestat de către reprezentanţii mass-media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 29.12.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2021, 4 suspecţi (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane.

Persoanele vătămate au fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Până în prezent au fost identificate 6 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.

Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă, în două ocazii diferite, de un suspect prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice să întreţină relaţii sexuale.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au fost conduse, în vederea audierii, 4 persoane despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracţională. În urma audierilor, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de cele 4 persoane.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov şi Serviciului pentru Combaterea Traficului de Persoane, precum şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei”, arată comunicatul de presă al DIICOT.

DIICOT mai precizează că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Este a doua oară anul acesta când foștii luptători de kickboxing sunt vizitați de anchetatori. În primăvară au fost în centrul unui scandal-monstru fiind acuzați că sechestrează în vilă două tinere.

Înainte ca anul să se încheie procurorii DIICOT au revenit la imobilul de lux din Nordul Capitalei și au ridicat probe în dosarul deschis pentru trafic de persoane, viol și constituirea unui grup infracțional organizat.

Percheziții s-au organizat și la locuințele apropiaților și la imobilul unei foste polițiste. Femeia ar fi colaborat cu ei, iar potrivit unor surse apropiate anchetei ea ar practica acum prostituția.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Chiriţoiu: ‘România a rămas pe creştere economică, după un an de război la graniţă”. Previziuni optimiste privind INFLAȚIA

21 martie 2023

„Acum avem un război la graniţele noastre şi s-a creat un şoc economic major. Avem o creştere imensă a preţurilor la energie în Europa, care a generat inflaţie care s-a dus în restul preţurilor. Cu toate astea, după un an de zile, şi noi şi Europa, arătăm, zic eu, nesperat…

Citește mai mult
Stiri

Atenție la mesaje false! PADROM avertizează despre tentativele de phishing și protecția datelor personale

16 septembrie 2026

PADROM avertizează despre mesaje false care solicită date personale. Află ce măsuri poți lua pentru a te proteja de phishing.

Citește mai mult
Stiri

Demisia Președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară: Context, Implicații și Perspective

29 aprilie 2026

Demisia lui Claudiu-Marinel Mureșan de la conducerea Autorității pentru Reformă Feroviară ridică întrebări esențiale despre viitorul reformelor în infrastructura feroviară din România.

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.697)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1298)
  • Ilie Bolojan (1086)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (347)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (137)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info