Frații Tate au program de vizită: sunt așteptați noi diplomați – Milionarii au nevoie de haine și de bani în arest Webpress, 19 ianuarie 2023 Zilele următoare, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism va desfășura percheziții în dosarul fraților Tate. Cei doi vor fi duși la audieri, iar telefoanele acestora vor fi investigate. În urmă cu câteva zile, pe 11 ianuarie, un număr de 5 mașini și 14 ceasuri de lux în valoare totală de aproximativ 18 milioane de lei au fost preluate de ANABI după sechestrul pus de DIICOT pe numele fraților Tate: Andrew și Tristan. „Pe parcursul săptămânii curente, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), din dispoziția procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, a preluat în administrare 29 de bunuri mobile (autovehicule şi ceasuri de lux), precum şi mai multe sume de bani, în lei, euro, lire sterline şi dolari SUA. Până în acest moment a fost verificat telefonul uneia dintre cele două femei implicate în dosar. După arestarea fraților Tristan și Andrew Tate, pentru viol și trafic de persoane, pe numele altor două persoane au fost emise mandate de arestare. Este vorba despre o fostă polițistă și un fotomodel. Luana Radu și Georgiana Naghel sunt cele două femei numite de presa britanică „îngerii lui Tate”. În vârstă de 32 de ani, Luana Radu a fost polițistă în București înainte de a renunța în urmă cu opt ani și a intra în industria videochatului. Pe Instagram este o mică celebritate, având peste 300.000 de urmăritori care-i urmăresc contul cu numele Ellie Dely. Aceasta l-a cunoscut pe Andrew Tate și a devenit asistenta lui, ajutându-l să-și administreze afacerile online. Georgiana Naghel s-a născut în București, are 28 de ani și are și cetățenie americană. Daily Mail spune despre ea că este model, influencer și femeie de afaceri. Mai mult, de aproape un an ar fi iubita lui Andrew Tate, după ce l-a cunoscut pe la scurt timp după ce acesta a ajuns în România, acum cinci ani. Ambele femei sunt acuzate că sunt cei mai apropiați „locotenenți” ai lui Tate, poliția susținând că au ajutat la constrângerea și controlul a cel puțin șase femei pentru a crea conținut pornografic pe rețelele sociale și l-au ajutat pe Andrew Tate să le țină în casă, „ca pe niște prizonieri”. Acum, Luana și Georgiana se află în arestul Poliției Capitalei, acolo unde sunt ținuți și frații Tate. Şeful securităţii lui Andrew Tate a făcut o descriere dispreţuitoare a femeilor care l-au înconjurat pe controversatul influencer, în ciuda unei anchete a poliţiei privind acuzaţiile de agresiune sexuală şi exploatare împotriva sa. Tate neagă toate acuzaţiile. Comunicate noi Stiri
Se cer demisii după Târgul Internațional de Turism din SUA. Andrei Muraru, reacție dură: „Este scandalos si rușinos” 18 aprilie 2022 Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite, a reacționat dur în scandalul reprezentării României la Târgul Internațional de Turism din New York. „Este scandalos si rușinos. N-am vazut nicio demisie și nici o asumare a răspunderii. Nu este posibil ca lucrurile să rămână așa. Cine a organizat participarea la târg… Citește mai mult
Rabla PLUS începe joi – Voucher de 51.000 ron pentru o singură mașină casată 21 noiembrie 2023 Vestea bună pentru cei interesați să achiziționeze o mașină electrică prin programul Rabla Plus este că o nouă sesiune începe joi. Cu toate acestea, bugetul alocat de data aceasta este destul de limitat, acoperind doar 1.500 de vehicule. Programul va debuta la ora 10:00 în ziua de joi, 23 noiembrie,… Citește mai mult
Horoscop 20 iunie 2023. Taurii trebuie să se desprindă puțin de interesele imediate, ca să poată vedea și partea frumoasă a vieții 19 iunie 2023 Horoscop 20 iunie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 20 iunie 2023: Ai parte de o zi foarte specială, în care fiecare moment poate… Citește mai mult