Gabriela Firea: „Bunicii micuțului din Danemarca au condiții morale și materiale să îl crească acasă, în România” Webpress, 10 februarie 2022 „Micuțul din Danemarca are șansa să fie cuprins în familia extinsă, de ce acasă, din România. Am luat atitudine imediat. Am discutat imediat cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, am ținut permanent legătura cu domnia sa. Am primit informația din Danamarca că municipalitatea a fost mirată de răspunsul rapid al autorităților române. Am solicitat ca kcel mic să nu rămana la un asistent maternal din Danemraca, ci să vină la bunici, în România. Pâna la lămurirea situației juridice, copilul poate fi adus la bunici. Nu intervenim ca parte română în reglementările de pe teritoriul Danemarcei, ci le respectăm. Nu intervenim în acțiuea juridică declanșată împotriva părinților, dar avem și noi legislație. Dacă cel mic poate să fi adus în România, îi va fi mai bine să fie crescut la bunicii materni. Aceștia au condiții materiale și morale ca să crească acest copil. Nu înțeleg de ce nu am primit încă răspuns de la danezi. Cred că li s-a părut cam mult că au intervenit două ministere pentru acest micuț, dar normal ar fi să răspundă cererii noastre de preluare a lui, el fiind român. Nu vreau să se înțeleagă că încurajăm că părinții să fie violenți. Dar cei doi nu au beneficait de prezumția de nevinovăți, mai mult, mama are cursuri de psihologie, a mai pierdut o sarcină, iar copilul actual a fost născut greu. Familia din România are dereptul să afle vești despre starea copilului”, a declarat Gabriela Firea în emisiunea „Legile Puterii”. Comunicate noi Stiri Gabriela Firea
Piața de NFT-uri a crescut considerabil anul trecut până la prăbușirea din luna mai 2022. Ce trebuie să știe participanții din punct de vedere juridic, contabil și fiscal? 6 iunie 2022 Creșterea exponențială a pieței de jetoane nefungibile, așa zisele „NFT-uri” sau „non-fungible tokens”, în 2021, a surprins investitorii neconvenționali și antreprenorii nu numai prin număr, dar și prin utilitățile practice ale acestora, devenind un activ tot mai atractiv. Ca ordin de mărime, piața de NFT ajunsese la 2,5 miliarde de… Citește mai mult
Mazda CX-60 vine cu un preț de bază de 49.490 euro cu TVA 17 martie 202231 martie 2022 Mazda CX-60 este primul model cu tehnologie plug-in hybrid (PHEV) al companiei lansat pe piața SUV-urilor din Europa. Odată cu lansarea CX-60, Mazda își dorește să implementeze o nouă abordare armonizată în Europa. În viitor va exista aceeași gamă de modele, precum și aceeași structură a nivelurilor de echipare în… Citește mai mult
Stiri Nikol Pașinian și paradoxul puterii: Cum a reușit să se mențină la conducerea Armeniei în ciuda provocărilor majore 8 iunie 2026 Nikol Pașinian a obținut realegerea în Armenia, navigând prin provocări majore și lipsa unei opoziții democratice. Analizăm contextul și implicațiile. Citește mai mult