Gabriela Firea: În ultimii 2 ani nicio clădire pericol public nu a fost pusă în siguranță sau consolidată în Capitală! SEMNAL DE ALARMĂ Webpress, 4 martie 2023 „Bucureștiul a pierdut lupta cu reducerea riscului seismic, din septembrie 2020 încoace! La 46 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, în Capitală nu se lucrează pe niciun șantier de consolidare a blocurilor cu bulină, programul București Trainic a fost blocat, în ultimii 2 ani nicio clădire pericol public nu a fost pusă în siguranță sau consolidată în Capitală, iar încrederea cetățenilor că autoritățile pot face lucruri pentru siguranța lor a scăzut dramatic. E păcat că munca a sute de oameni din mandatul meu de primar a fost aproape în zadar! Primarul general Nicușor Dan, susținut până-n pânzele albe de USR, PMP, omul politic de tristă amintire Ludovic Orban și PNL a promis “Noul București” și continuă să livreze minciuni: “ Noul București” cade pe cetățeni! Un singur exemplu este anunțul consolidării blocului din strada Blănari nr. 14, celebru pentru Club A de la parter. Forțat de tragedia din Turcia și pentru a arăta că în București se lucrează, Nicușor Dan a mers pe așa-zisul șantier pentru “a porni” lucrările. O mare minciună! Chiar Nicușor Dan a blocat lucrările timp de doi ani și asta este realitatea pe care o știu bine proprietarii din bloc, mutați în locuințele de necesitate în vara anului 2020”, a afirmat Firea, într-un mesaj postat pe Facebook. Fostul edil a dat și câteva exemple în acest sens. „Concret, în 15 iulie 2020, în timpul mandatului meu de primar general, conducerea AMCCRS a semnat contractul pentru proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de consolidare. A doua zi, a fost emis ordinul de începere pentru că era o urgență. Imediat au fost relocați toți proprietarii către locuințele de necesitate, pe cheltuiala administrației. Am făcut anunțurile la vremea respectivă și mă bucur că o parte a presei nu a uitat. Se lucra la proiectare când Nicușor Dan a ajuns primar general și totul s-a blocat. Acum, primarul general ar fi trebuit să anunțe finalizarea lucrărilor, nu abia începerea lor. Și e un singur exemplu.Astăzi, realitatea din București este următoarea:Lucrările de consolidare sunt OPRITE pe șantierele începute în perioada 2018-2020!În ultimii doi ani, nu s-au executat lucrări!În ultimii doi ani, nu s-au semnat convenții cu proprietari din clădiri cu risc seismic!Proprietarii din clădirile consolidate între 2018 și 2020 încă așteaptă recepția lucrărilor. Până acum, doar o singură clădire din11 este din nou locuită, dar fără recepție!”, a arătat fostul edil al Capitalei. Gabriela Firea nu s-a oprit aici. Ea a atras atenția asupra faptului că în ultimii doi ani „nu a fost restaurată nicio fațadă”. „Mai mult, proprietarilor li se cer bani pe lucrările deja executate, chiar dacă echipa din mandatul meu a lucrat în baza unor hotărâri ale Consiliului General. Știm cu toții placa „greaua moștenire și datoriile din vechiul mandat”, dar asta nu mai merge. În 2021 și 2022, Nicușor dan a avut cu 2,1 miliarde de lei mai mult decât în 2019 și 2020, ultimii ani ai mandatului meu. Deci bani suficienți să plătească facturile pentru lucrări, nu datorii cum spune public, și să lucreze și la altele. În urmă cu 44 de ani, în doar 56 de secunde, peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața și 35.000 de locuințe au fost distruse. Numai în Capitală s-au prăbușit 33 de clădiri. Din păcate, din cauza inacțiunii primarului general și a majorității care-l susține, Bucureștiul încă este capitala europeană cu cel mai ridicat risc seismic. Cât am condus Capitala am făcut primii pași importanți pentru SIGURANȚA OAMENILOR. Împreună cu echipa mea, formată din specialiști, AM DEBLOCAT programul de consolidări și am redat bucureștenilor ÎNCREDEREA în autoritățile locale. Sunt realizări, cifre concrete, pe care nu le vor putea șterge, oricât și-ar dori, cei care sunt vremelnic la conducerea Capitalei”, a mai spus Gabriela Firea. Comunicate noi Stiri Gabriela Firea
Stiri Alertă RO-Alert în Tulcea: Ce înseamnă și cum trebuie să reacționeze cetățenii 27 iulie 2026 Locuitorii din nord-estul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert privind căderea unor obiecte din spațiul aerian, subliniind importanța sistemului de alertă rapidă. Citește mai mult
Intervenție în condiții de vreme extremă pentru preluarea unui marinar rănit şi aducerea acestuia în port – Anunțul ARSVOM 15 decembrie 2023 Reprezentanţii ARSVOM au transmis că un echipaj a fost solicitat de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) pentru a face o intervenţie de tip Medevac. “La bordul navei petroliere YM Earth, sub pavilion Malta, aflată în zona de ancoraj nr. 3, un membru al echipajului necesită îngrijiri medicale, prezentând o… Citește mai mult
Stiri Noile bancnote euro: Beethoven sau păsări? O alegere culturală și ecologică 26 iulie 2026 Banca Centrală Europeană a selectat propunerile de design pentru noile bancnote euro, invitând europenii să își exprime părerile. Două teme distincte sunt în discuție: personalități culturale sau peisaje naturale. Citește mai mult