Gabriela Firea: Luăm măsuri pentru a proteja copii refugiaţi în România din cauza bombardamentelor din Ucraina Webpress, 25 februarie 2022 „Luăm măsuri pentru a proteja copii refugiaţi în România din cauza bombardamentelor din Ucraina! Am avut, astăzi, o întâlnire de lucru cu Pieter Bult, reprezentantul UNICEF, directorii din cadrul UNICEF România, colegele mele din cadrul ANPDCA şi cu directorii direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului din cinci judeţe de la graniţa României (Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Tulcea). Pe aici intră deja, dinspre Ucraina, familii despărţite, mame cu copii în braţe. Am stabilit care sunt nevoile primare ale acestor copii şi cum trebuie ajutaţi imediat ce pun piciorul pe pământ românesc”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook. Ministrul Familiei a precizat că ”cel mai important este să îi putem înţelege şi deja se identifică persoanele care cunosc limba ucraineană sau limba rusă în aceste judeţe”. „În Tulcea, de exemplu, există asistenţi sociali vorbitori de limba rusă angajaţi în direcţia judeţeană sau asistenţi maternali care lucrează de multă vreme în comunităţile de ruşi lipoveni. În nordul ţării, există asistenţi sociali şi asistenţi maternali vorbitori de limbă ucraineană care sunt deja mobilizaţi pentru a merge în punctele mobile de la graniţă”, afirmă ministrul Familie. Potrivit Gabrielei Firea, ”direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului din Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Tulcea vor lucra împreună cu reprezentanţii UNICEF România şi cu specialiştii din minister pentru a se asigura că la graniţă va exista orice este nevoie pentru aceşti copii”. „Au fost identificate şi spaţiile unde ar putea fi cazaţi copiii refugiaţi care vin neînsoţiţi în România. Propunerea făcută de UNICEF, din experienţa îndelungată în astfel de situaţii, este să existe kit-uri speciale care să conţină de la apă potabilă, alimente, hrană specială pentru copiii mici, până la obiecte de igienă. Vom fi pregătiţi pentru orice scenariu, dar sper din tot sufletul, ca mamă, că lucrurile vor reveni la normal şi că familiile din Ucraina nu se vor despărţi”, a mai declarat Gabriela Firea. Comunicate noi Stiri Gabriela Firea
Stiri Giorgia Meloni și criza fotbalului italian: O intervenție guvernamentală controversată 17 iunie 2026 În urma eșecului echipei naționale la Cupa Mondială, Giorgia Meloni propune o intervenție guvernamentală asupra fotbalului italian. Analizăm implicațiile acestei decizii. Citește mai mult
Stiri Reacția Guvernului Greek la Afirmațiile Controversate ale Ambasadoarei SUA: O Analiză Detaliată 28 septembrie 2026 Reacția Guvernului grec la afirmațiile ambasadoarei SUA, Kimberly Guilfoyle, reflectă complexitatea relațiilor internaționale și provocările diplomatice actuale. Citește mai mult
Stiri Tensiunile pe piața gazelor: O analiză detaliată a provocărilor pentru iarna 2026-2027 9 august 2026 România se pregătește pentru o iarnă 2026-2027 tensionată pe piața gazelor, cu riscuri de creștere a prețurilor și impact semnificativ asupra consumatorilor. Citește mai mult