Gabriela Firea vrea să afle ce își doresc tinerii din România. Ce MESAJ le-a transmis de Ziua Națională a Tineretului Webpress, 2 mai 2022 „La mulți ani, tinerilor! Azi este ziua voastră. Meritați toată aprecierea și tot sprijinul pentru că sunteți cei care pot aduce schimbarea, sunteți motorul dezvoltării. Vă asigur de toată prețuirea mea! Din 2004 încoace, în fiecare zi de 2 mai sărbătorim Ziua Națională a Tineretului, adică serbăm un sfert din populația României. Avem peste 5,5 milioane de tineri, între 14 și 35 de ani, potrivit ultimelor date statistice”, afirmă Gabriela Firea, în mesajul de pe Facebook. Cu acest prilej, ea a arătat că – din postura de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și-a propus sprijinirea tuturor tinerilor din România. „Am anunțat deja trei proiecte majore în pachetul „Sprijin pentru România”: FIV – ajutorul financiar pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro pentru tinerii care nu pot avea copii din motive medicale;Family Start – ajutorul financiar, sub forma unui credit garantat de stat, pentru familiile la început de drum;Student Invest – ajutorul financiar, sub forma unui credit garantat de stat, pentru studenții din România”, spune Firea. Mai mult, ministrul subliniază că nu se va opri aici: „Nu ne oprim aici, evident. Două proiecte majore ale ministerului sunt noua Lege a Tineretului și Strategia Națională pentru Tineret. Împreună cu secretarul de stat Kacsó-Doboly Izabella-Mária și toți colegii Direcției pentru tineret am făcut din cele două proiecte o prioritate. Le mulțumesc pentru implicarea totală! Anul 2022 este cu atât mai special. Comisia Europeană l-a declarat Anul European al Tineretului ca o mulțumire adusă tinerilor pentru solidaritatea de care au dat dovadă în ultimii doi ani de pandemie. Știm cu toții că nu a fost deloc ușor pentru că tinerii au fost obligați să renunțe la obiceiurile de zi cu zi. Avem, în acest an important, proiecte dedicate tinerilor din zone defavorizate, mai puțin dezvoltate, sau pentru cei de la sate și comune. Organizăm o caravană în mediul rural – Tineretul în Mișcare – pentru a-i învăța, de exemplu, ce înseamnă fondurile europene și cum pot fi ele atrase. Preluăm, însă, idei de la toate organizațiile de tineret care sunt alături de noi. 10 organizații de tineret din România sunt implicate direct și fac parte din comitetul de coordonare a evenimentelor din Anul European al Tineretului. Tinerii trebuie, în primul rând, ascultați. Pentru asta, în acest an, realizăm Barometrul de Opinie al tinerilor. La final, vom ști exact ce-și doresc tinerii din România”, a conchis Gabriela Firea. Comunicate noi Stiri Gabriela Firea
Stiri Administrația Trump avertizează Ucraina: Atacurile asupra navelor non-rusești sunt inacceptabile 25 iulie 2026 Administrația Trump avertizează Ucraina să nu atace nave non-rusești în Marea Neagră, în urma unor atacuri cu drone care afectează economia globală. Citește mai mult
Ce să faci dacă ai pus combustibilul greșit în mașină. Lucrul care îți poate salva motorul 27 ianuarie 202327 ianuarie 2023 Deși pare greu de crezut că așa ceva se poate întâmpla, în Marea Britanie o persoană alimentează cu combustibilul greșit la fiecare trei minute și jumătate. Această greșeală este una care vă poate costa scump, dar există un lucru esențial pe care îl puteți face dacă vă dați seama în… Citește mai mult
Bacalaureat 2023. Începe a doua sesiune. Aproape 35.000 de elevi înscriși. PROGRAMUL complet al examenelor 16 august 2023 onform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidaţi provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare. Probele scrise se vor desfășura în 137 de centre de examen, după următorul calendar: – 16 august: Limba şi literatura română… Citește mai mult