Gest extrem: Un bărbat s-a spânzurat după ce a fost acuzat că a ucis un câine Webpress, 11 ianuarie 2022 După ce și-a găsit câinele mort, vecinul bărbatului a sesizat autoritățile. „Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, câinele (din rasa comună) fiind găsit mort în faţa curţii proprietarului animalului. Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit faptul că bănuit de comiterea faptei este un vecin al proprietarului câinelui, un bărbat de 61 de ani, care ar fi lovit animalul cu un topor, în zona capului”, informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, în 6 ianuarie. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar pentru uciderea animalelor cu intenţie, fără drept. Cazul a fost prezentat și pe rețelele de socializare. Un mesaj publicat pe Facebook de Corina Inglin, reprezentanta unei asociaţii pentru protecţia animalelor, cu privire la moartea câinelui, a fost urmat de sute de reacţii împotriva suspectului. „Asociaţia Kyron împreună cu avocata noastră va ajuta familia în acţiunea juridică împotriva făptaşului. Ceva extrem de trist. Un pui de câine al unor prieteni a fost omorât cu bestialitate de un vecin. Proprietarii câinelui suferă foarte tare. Vecinul care a lovit biata făptură cu toporul este liber”, arăta mesajul reprezentantei asociaţiei. Tot ea a anunţat ulterior moartea bărbatului, fapt confirmat şi de reprezentanţii IPJ Hunedoara. În mai multe comentarii postate, oamenii și-au exprimat revolta, dar și ura, pentru faptul că agresorul este încă în libertate. „Să fi fost căţelul meu, casa îi lua demult foc, nu mă interesa ce se întâmplă, dar ştiu că am făcut dreptate”, „Bestii care merită pedepsite şi dacă legea nu o face, sunt sigură ca justiţia divină nu doarme”, „Asemenea bestii nu trebuie să trăiască”, sunt doar câteva dintre comentarii. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Vestea ultimilor 30 de ani, pentru românii din Italia. Ce inițiativă ar putea fi pusă în practică de autorități 11 ianuarie 2023 Vicepreşedintele Consiliului local din oraşul italian Prato, Claudiu Stănăşel, a anunţat într-un comunicat difuzat miercuri că unul dintre principalele deziderate ale comunităţii româneşti din Italia, cel de a deveni minoritate naţională, ar putea deveni realitate.Stănăşel, care a fost ales la 24 de ani în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului local… Citește mai mult
Misiunea Artemis 1 este aproape de final – Când revine capsula Orion pe Terra și care sunt cele mai complicate momente 9 decembrie 20229 decembrie 2022 Misiunea Artemis 1 este aproape de final, iar capsula Orion va reveni pe Terra pe 11 decembrie. NASA va porni un LIVE la ora 18:00, iar la 19:40, Orion ar trebui să ajungă în apele Oceanului Pacific, în largul coastelor californiene. „Nu vom lăsa garda jos. Mai sunt câteva etape… Citește mai mult
Controversata poveste a fiului celui mai bogat român – Dezvăluiri din MEGA-DOSARUL cu droguri pentru VIP-uri 13 ianuarie 2023 Dosarul „Cocaină pentru VIP-uri” a fost multă vreme pe primele pagini ale ziarelor la mijlocul anilor 2000. Printre acuzați se afla și numele lui Ion Alexandru Țiriac, fiul cunoscutului om de afaceri român. Conform presei de la acea vreme, procurorii au găsit substanțe interzise într-una din casele deținute de familie…. Citește mai mult