Gorghiu: Asocierea cu PSD a avut şi dezavantaje, dar a fost una raţională. Ne place sau nu, e singura care poate ţine în echilibru această ţară Webpress, 3 septembrie 2023 Ea a precizat că întrebarea este ce vor face pe viitor, şi anume ”să garanteze acestui public de drepta care ştiu că este majoritat în România că nu vor lăsa un partid extremist să ajungă la putere. Despre angajarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale, Gorghiu a spus că important este ce scrie şi care sunt măsurile, iar spiritul liberal vine din aceea că redimensionezi admnistraţia care este una dodoloaţă şi pe alocuri ineficientă. Alina Gorghiu a afirmat la B1 că PNL a recut şi prin momente mai bune şi prin momete mai grele, vizavi de rezultatele sondajelor de opinie. ”Ne-am asumat această coaliţie la guvernare, această rotativă, am avut 4 ani de zile premier iberal şi am reuşit să creştem de trei ori pensiile, am avut cele mai mari investiţii străine în economie, cea mai mare creştere economică, lucruri bune. Sigur că asocierea cu PSD a avut şi dezavantaje, electoratul nostru a înţeles mai puţin această coaliţie, pe de altă parte a fost soluţia raţională. Ne place sau nu ne place, această asociere e singura care poate ţine în echilibru această ţară în această perioadă”, a spus Gorghiu. Ea a precizat că ceea ce vor face pe viitor este întrebarea, iar în şedinţa de astăzi şi următoarele se discută acest aspect şi vor avea menirea să privească în perspectivă. ”Să garantăm acestui public de drepta care ştim că este majorotat în România că nu vom lăsa un partid extremist să ajungă la putere, că nu vom lăsa un partid anti-european să ajungă la putere”, a completat ea. Alina Gorghiu a menţionat că această componentă liberală a guvernării ”se vede prin foarte multe proiecte, inclusiv prin această angajare de răspundere în Parlament. ”Important este ce scrie şi care sunt măsurile, spiritul liberal vine din aceea că redimensionezi admnistraţia care este una dodoloaţă şi pe alocuri ineficientă. Asta face liberalul, ajustează aparatul bugetar astfel încât să fie mult mai puţine cheltuielile statului şi nu afectează mediul privat. Eu asta aştept de la proiectul de angajare a răspunderii şi sunt convinsă că nu vor fi probleme la nivel parlamentar” a arătat Gorghiu. Potrivit ministrului Justiţiei, ”va fi o discuţie care să se concentreze mai mult pe cum să diminuăm cheltuielile statului şi cum nu afectăm motorul economiei, investiţiile, antreprenorul privat”. ”Acest echilibru se va găsi pentru că uneori pare o competiţie între noi şi PSD până la urmă dacă e favorabilă cetăţenilor, profesiilor liberale, antreprenorilor, este sănătoasă, asltfel nu îi văd rostul. De data aceasta vă asigur că nu e o problemă să funcţionăm mai departe, nimeni din PNL nu afectează stabilitatea României. Comunicate noi Stiri
Stiri Capturarea deținutului evadat din Baia Mare: O analiză a circumstanțelor, implicațiilor și perspectivei asupra sistemului penitenciar românesc 21 august 2026 Capturarea deținutului evadat din Baia Mare ridică întrebări legate de securitatea sistemului penitenciar românesc și de nevoile de reabilitare ale deținuților. Citește mai mult
Stiri Atacul cu drone asupra Aeroportului Internațional din Kuweit: Context, Implicații și Reacții Internaționale 3 iunie 2026 Atacul cu drone asupra Aeroportului din Kuweit evidențiază escaladarea tensiunilor în Golful Persic și impactul său asupra securității regionale. Citește mai mult
Peste 100 de spitale și alte servicii de sănătate au fost bombardate în Ucraina – Dezastrul făcut de armata lui Putin 8 aprilie 2022 „Până în prezent, OMS a verificat 103 atacuri asupra serviciilor de sănătate, cu 73 de persoane ucise şi 51 rănite, printre care lucrători din domeniul sănătăţii şi pacienţi”, a declarat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă, calificând acest bilanţ ca fiind „sumbru”. Dintre atacurile confirmate, 89 au… Citește mai mult