Grupul Toyota, în continuare în fața Volkswagen în privința construcției de autovehicule la nivel mondial Webpress, 30 ianuarie 2023 Grupul nipon Toyota Motor Corp. a reușit să se mențină și în 2022 pe prima poziție în clasamentul mondial al constructorilor auto, depășind și de această dată Volkswagen. Raportul preliminar privind vânzările de vehicule dat publicității astăzi de Toyota Motor Corp. arată că, în întregul an 2022, grupul japonez a comercializat aproape 10,5 milioane de unități, mai exact 10.483.024, în scădere cu doar 0,1% față de rezultatul din anul precedent. Grație acestui rezultat, compania se menține pe prima poziție în clasamentul mondial al producătorilor auto. Conform raportului, nu mai puțin de 9,56 milioane din totalul de vehicule vândut de grup în 2022 au aparținut Toyota, în timp ce brandul Daihatsu a comercializat 766.091 unități, iar Hino, 149.972 unități. Rezultatul bun obținut de grupul Toyota a fost influențat major de vânzările din afara Japoniei, acolo unde acestea au crescut cu 2,3%, estompând scăderea din țara de origine unde scăderea a fost de 9,6%. Principalul rival al Toyota din punctul de vedere al vânzărilor de vehicule, grupul german Volkswagen, a raporta la jumătatea lunii ianuarie că rezultatul său pentru 2022 a fost de 8.262.800 vehicule, în scădere cu 7% față de anul anterior. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Lux și opulență în sediul PSD Vrancea: Marian Oprișan, mobilier de zeci de mii de euro din bani publici 13 ianuarie 2022 Din 10 ianuarie 2022, PSD Vrancea a rămas definitiv fără sediul din strada Republicii nr. 13 din Focşani, pe care l-a deţinut timp de 25 de ani. Una dintre deciziile radicale luate la începutul acestui an de către conducerea liberală a Consiliului Judeţean Vrancea a fost neprelungirea contractului de închiriere… Citește mai mult
„Parteneriat” între USR și sindicatul Europol pentru a frâna aderarea României la Schengen? 13 octombrie 2022 Cel puțin în ceea ce privește o eventuală blocare a aderării României la Schengen, USR și EUROPOL bifează declarații și demersuri șocante, spun sursele Gândul. Aderarea României la spațiul Schengen, la începutul anului 2023, este condiționată, în primul rând, de aprobarea raportului evaluării din luna octombrie, în cadrul unui grup… Citește mai mult
Explozie urmată de un incendiu puternic la un bloc în Berceni: 40 de persoane evacuate, una cu arsuri pe față – Intervenția pompierilor 30 iulie 2023 Incendiu puternic în cartierul Berceni. La data de 30.07.2023, DGPMB a fost sesizată cu privire la faptul că într-un apartament situat la etajul 3/10 al unui bloc de locuințe a avut loc o explozie urmată de incendiu. Potrivit primelor informații de la fața locului, este posibil ca explozia să… Citește mai mult