Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, lovitură pentru compania Walt Disney World care e acuzată că ar susține politici LGBTQ+ Webpress, 1 martie 2023 ”Regatul corporativ se încheie în sfârşit”, a spus DeSantis în timpul unui eveniment de presă la Lake Buena Vista, lângă Orlando, care a avut loc luni. Republicanii statului Florida au vizat anul trecut Disney, după ce compania s-a confruntat public cu DeSantis, care este considerat a fi candidat pentru funcţia de preşedinte în 2024, din cauza unei legi care restricţionează predarea la clasă a noţiunilor despre gen şi orientare sexuală, cunoscută de oponenţii săi drept ”Nu spuneţi gay”. În martie, directorul general al Disney de atunci, Bob Chapek, şi-a exprimat public dezamăgirea faţă de proiectul de lege care limitează discuţiile despre LGBTQ în şcoli, spunând că l-a sunat pe DeSantis pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire promulgarea legii. Într-o mişcare văzută de observatorii politici ca o răzbunare pentru opinia Disney cu privire la măsura ”Nu spuneţi gay”, parlamentarii din Florida au adoptat luna aceasta un proiect de lege, pe care DeSantis l-a promulgat, care îl autorizează pe guvernator să numească cinci supraveghetori pentru a supraveghea serviciile municipale tradiţionale, cum ar fi măsuri împotriva incendiilor, utilităţi publice, colectarea deşeurilor şi întreţinerea drumurilor, în regiunea în care funcţionează Disney World. Entitatea cvasi-guvernamentală are, de asemenea, autoritatea de a obţine venituri pentru a plăti datorii restante şi pentru a acoperi costul serviciilor. ”Avem o situaţie aici care era practic de neapărat din punct de vedere politic. Cum îi dai unui parc tematic propriul guvern şi apoi tratezi toate celelalte parcuri tematice în mod diferit? Credem că aceasta nu a fost o politică bună”, a spus DeSantis. Un purtător de cuvânt al Disney nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Vorbitorii de la ceremonia de semnare a proiectului de lege au inclus un părinte care a criticat Disney pentru că a vorbit împotriva proiectului de lege a statului, spunând că compania ”a ales partea greşită a argumentului moral”. O altă persoană care s-a identificat ca angajat de multă vreme în parcul tematic Disney a contestat politicile companiei cu privire la vaccinări. Disney World este cel mai mare angajator din centrul Floridei, cu aproape 75.000 de angajaţi şi a atras 36,2 milioane de vizitatori în 2021, potrivit Themed Entertainment Association. Acţiunile Disney au crescut cu 0,4% luni. Administratie publica Comunicate noi Stiri
Motivul INCREDIBIL pentru care un mare supermarket a fost amendat de ANPC 23 decembrie 2021 ANPC se află, de câteva zile, într-o amplă campanie de control, la nivelul întregii ţări, care vizează comercializarea, în cadrul magazinelor Lidl, a unor seturi de bijuterii din argint.”Dat fiind că lanţul de magazine nu deţine autorizaţie pentru comercializare a produselor din metale preţioase, furnizată, pe teritoriul României, conform legii,… Citește mai mult
Stiri Aglomerația de vacanță: Risc crescut de accidente rutiere pe șoselele din Brașov 26 iunie 2026 Graba spre vacanță pe șoselele din Brașov crește riscul accidentelor rutiere. Autoritățile implementează măsuri inovatoare pentru a tempera comportamentul vitezoman. Citește mai mult
LEGILE PUTERII | Director asociație, semnal de alarmă: „60% dintre bătrâni se confruntă cu singurătatea” 9 decembrie 2021 „În momentul acesta, sunt 200 de bătrâni care locuiesc singuri și încă 600 de care avem grijă periodic în căminele de bătrâni atât individual, cât și prin managementul căminelor. Vedem, din păcate, că situația se agravează. E un adevăr faptul că avem o populație din ce în ce mai îmbătrânită…. Citește mai mult