Handbal: Moment lipsit de fair-play la Campionatul European – Spania și Germania, blat pentru eliminarea Poloniei Webpress, 10 noiembrie 202210 noiembrie 2022 Spania și Germania s-au calificat ieri în grupa principală II din cadrul Campionatului European de Handbal, însă felul în care nemțoaicele și-au asigurat locul mai departe depășește orice urmă de imaginație. Deși naționala Muntenegrului era deja calificată mai departe, Polonia nu i-a putut rezista și a pierdut cu scorul de 23-26. Naționala Spaniei, calcule incredibile pentru grupa principală de la EHF EURO 2022 Spania și Germania au închis miercuri ziua la Campionatul European de Handbal, iar ibericele au surprins pe toată lumea prin calculele minuțioase făcute, în așa fel încât să își ajute adversara să intre în grupa principală, eliminând astfel selecționata Poloniei. Evident, interesul principal a fost ca Spania să pătrundă în grupă cu două puncte, lucru care i-a ieșit de minune Furiei Roja. La calificare, în calcul se iau scorurile cu celelalte două formaţii calificate, iar Polonia învinsese Spania. Fetele conduse de Jose Ignacio Prades au ratat intenționat și i-au permis Germaniei să se apropie la doar două goluri, după care ibericele au refuzat efectiv să atace poarta adversarei. Duelul s-a încheiat cu scorul de 23-21 în favoarea Spaniei, iar conform golaverajului, Polonia a plecat acasă, iar Germania și Spania au prins loc în Grupa Principală II, cu zero, respectiv două puncte. Din această grupă vor mai face parte Franța, Muntenegru, Olanda și România. Planul Spaniei a fost atât de evident, încât o jucătoare s-a bucurat în minutul 59:28, când echipa sa a primit gol. Comunicate noi Sport Stiri
Klaus Iohannis: Lupta poporului ucrainean este și lupta noastră! Războiul ne-a mai învățat o lecție, cea a solidarității și unității 24 februarie 2023 „În dimineața zilei de 24 februarie 2022, acum exact un an, am văzut cum prezentul și viitorul nostru se pot schimba într-o clipă. O națiune independentă, un stat vecin nouă – Ucraina – a fost atacat cu cruzime, fără nicio justificare, de către Rusia. Oameni nevinovați și-au pierdut viața, i-au… Citește mai mult
Majorarea pensiilor ar putea fi întârziată. Ce pretext au găsit guvernanții 18 august 2023 „Suntem într-un stadiu avansat de lucru pe pensiile din sistemul public. Ne dorim un proiect care să aducă creșteri pentru pensiile românilor și să nu scadă. Ne dorim echitate în sistemul de pensii, cu adevărat pe principiul contributivității să fie respectat. Acesta este principiul de la care plecam, să venim… Citește mai mult
Stiri Ursula von der Leyen și provocările bugetului european: Nevoia urgentă de noi surse de venit 3 iulie 2026 Ursula von der Leyen a avertizat asupra reducerilor bugetului european cu până la 40%, solicitând noi surse de venit pentru a susține viitorul Uniunii Europene. Citește mai mult