Haos la CFR: Călători lăsați în câmp, la 30 de km de Craiova – Pasagerii au fost scoși din tren și au stat în soare Webpress, 30 august 2023 Oamenii au fost scoși din tren și li s-a promis că vor fi trimise autocare care să îi preia și să îi ducă până la destinație. Însă până la apariția acestora, s-a iscat un adevărat scandal. „Ăsta e trenul cu care am ajuns, cel din față va pleca spre București peste o oră normal, acum a anuntat ca mai intarzie 100 de minute. În loc sa trimita autobuze, asteapta sa plece acest tren”, a spus un călător. Trenul a fost oprit halta de mișcare Leu din cauza unor lucrări pe liniile de cale ferată, anunțate, conform reprezentanților CFR, de săptămâna trecută. Rând pe rând, pasagerii au fost scoși din tren și lăsați cu semne de întrebare. „Oameni cu copii, bătrani la greu, 200 de persone lăsate, nu interesează pe nimeni. Lăsăm să curgă scandalul”, a spus o altă persoană. După o oră de așteptare, au apărut și autocarele. OANA BRÂNZAN, purtător de cuvânt CFR Călători: „Tot ce am putut noi să facem pentru a mai ajuta călătorii, personalul din halta Leu a mai oferit apă pasagerilor”. Comunicate noi Stiri
Căminul groazei din Vâlcea. Instituțiile statului încă nu au reușit să intre în azilul unde patronul nu vrea să deschidă ușa autorităților 13 iulie 2023 Bătrânii internaţi în căminul privat Casanova din Râmnicu Vâlcea, pe care autorităţile din judeţ au vrut să îi preia, după ce au descoperit nereguli privind igiena bucătăriei şi a opt camere de cazare sunt în continuare în centrul privat, miercuri seară. Autorităţile nu au putut interveni nici miercuri pentru a-i prelua… Citește mai mult
Routerele se scumpesc din cauza crizei de memorii. Deficitul DRAM lovește și rețelele de acasă 13 februarie 202616 februarie 2026 Criza globală a memoriilor RAM nu mai afectează doar smartphone-urile și PC-urile. În 2026, deficitul de DRAM începe să lovească și producția de routere, iar efectul direct este creșterea prețurilor pentru echipamentele de rețea. Datele recente arată că producătorii de routere sunt printre cei mai expuși, mai ales companiile care… Citește mai mult
Prognoză meteo. Cum este vremea în Capitală în primele zile de primăvară 1 martie 2022 În Capitală, în intervalul 1 martie, ora 10:00 – 2 martie, ora 8:00, temporar va ninge, cu intensitate mai mare spre seară şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va oscila între -2 grade şi… Citește mai mult