HAOS la CFR: O locomotivă modernă s-a defectat în câmp – Călătorii au mers pe jos, prin pietre Webpress, 27 septembrie 2023 „Este ca în filme, toată lumea merge pe pietre, pe calea ferată după două ore s-au gândit ca oamenii să meargă în câmp, că vine un autocar, vă dați seama „ce frumos…”, ca în povești”, a spus un călător. Este revolta a zeci de călători care au lăsat trenul defect în urmă și au mers pe jos către autocare. Trenul s-a oprit după aproximativ 10 kilometri după ce a plecat din Costești și mai avea aproape 20 de kilometri până la Pitești. „A rămas fără curent și am rămas acolo, în câmp și apoi ne-a pus să mergem o oră jumate pe șine”, a spus un alt pasager. Angajații CFR de pe tren au îndrumat oamenii să plece pe jos deoarece locomotiva nu va mai porni. După mai bine de un kilometru de mers prin pietre, călătorii au ajuns la cea mai apropiată stație pentru a fi duși cu autocarul la Pitești. Acolo însă au avut parte de o nouă surpriză neplăcută. Au avut de așteptat, din nou, minute în șir. „După aia a venit un domn să ne zică că vine microbuzul, acum, în 10 minute, și a venit în 40. Io intru la muncă, de exemplu, nu cred că îmi plătește mie CFR”, potrivit unui călător. Întârzieri au fost și în gară, trenul urma să plece către Capitală. „Am venit să plec la București cu cel de 8 și l-am pierdut din cauza aglomerației. Nu știm când pleacă, când nu pleacă”, a spus o femeie. Angajații CFR nu au știut să spună călătorilor dacă își primesc sau nu banii înapoi pentru cursa eșuată. Între timp, mecanicii caută să stabilească motivul pentru care automotorul locomotivei moderne s-a defectat. Comunicate noi Stiri
Incendiu la metrou în urma furtunii: Analiza incidentului de la stația Universitate și implicațiile sale 1 iulie 2026 Incendiul de la stația Universitate, provocat de infiltrații de apă, ridică întrebări majore despre infrastructura metroului din București. Citește mai mult
Huawei lansează în România MatePad 11.5 S, tableta gândită pentru lucru și studiu 6 februarie 20269 februarie 2026 HUAWEI a lansat oficial în România tableta HUAWEI MatePad 11.5 S, un model care pune accent pe productivitate, confort vizual și mobilitate. Dispozitivul este poziționat ca o alternativă „paperless” pentru studenți și profesioniști care lucrează frecvent departe de birou. Tableta vine cu un ecran Ultra-clear PaperMatte (disponibil pe ediția dedicată),… Citește mai mult
În 2014 era banc, acum este realitate. Cum le explică Putin copiilor invazia în Ucraina 21 aprilie 2022 Declarațiile au fost făcute în aceeași zi în care Ministerul Educației din Rusia a anunțat că, începând de la 1 septembrie, explicația pentru invadarea Ucrainei va face parte din programa școlară. Putin și-a mai exprimat, de asemenea, susținerea ca fiecare săptămână de școală să înceapă cu imnul țării și cu… Citește mai mult