Honda Civic e:HEV – adaptare la cerințe europene Webpress, 5 februarie 2023 Honda Civic a primit o nouă generație. Compacta seamănă tot mai mult a sedan și vine cu soluții noi precum acest de sistem de propulsie e:HEV care este foarte inovator. De fapt, aparențele sunt înșelătoare, iar acesta este un hatchback are va fi vânndut în Europa doar cu acest sistem full hybrid. Din punct de vedere estetic, noul Civic hatchback este aproape identic cu versiunea sedan, care este vândută pe alte piețe… singura diferență fiind partea din spate, care a fost redesenată. Stopurile au fost revizuite și sunt unite de o bandă subțire.Și interiorul a fost preluat de la Civic sedan, numai că în cazul versiunii hatchback, bancheta este rabatabilă în raport 60/40. Asta înseamnă un volum mai mare de încărcare pentru portbagaj. Tot la interior, Honda a pregătit un instrumentar de bord digital cu display de 10.2 inch, iar ecranul sistemului multimedia (cu Apple CarPlay și Android Auto) are o diagonală de 7 inch. Japonezii au păstrat butoanele fizice pentru sistemul de climatizare.Ca la HRV, pentru Civic, japonezii se bazează pe același sistem hibrid. Sistemul e:HEV este format dintr-un motor pe benzină, o unitate electrică, un generator și o baterie de mici dimensiuni. La mașina testată de noi, avem unitatea pe benzină 2.0 e:HEV, care produce 184 CP. Este același propulsor de pe SUV-ul compact CR-V Hybrid.În această combinație, avem o mașină foarte sprintenă, eficientă din punct de vedere al consumului și ecologică. Pentru a 11-a generație Civic, platforma a fost îmbunătățită pentru o mai mare rigiditate, mașina stând mai bine în curbe și pe asfalt.Honda Civic vine cu tehnologii de siguranţă avansate disponibile încă din standard: Frânare în caz de coliziune (CMBS), Cruise Control Adaptiv (ACC), Menținere bandă circulație (LKAS), Recunoaștere semne circulație (TSR), Asistență părăsire carosabil (RDM), Avertizare unghi mort (BSI), Low Speed Follow & Low Speed Brake și Monitorizare trafic – mers înapoi (CTM). Honda Civic 2.0 i-MMD (184 PS) e:HEV e-CVT0-100 km/h: 7,1 secundeViteza maximă: 180 km/hL/l/î: 4.468/1.802/1.415Masă proprie: 1.412 kgVolum portbagaj (l): N/AMotor TermicCilindree (cmc): 1.993Putere (CP/rpm): 141 la 6.000Cuplu maxim (Nm/rpm): 182 la 4.500Motor electric: 184 CPCuplu: 315 NmPutere (CP): 184 combinatăConsum mediu: 5 litri/100 kmTransmisie automată CVT Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Doi elevi, obligați de instanță să plătească unei profesoare 30.000 de lei pentru că i-au făcut o caricatură și au postat-o online 22 iulie 2023 Ce au făcut elevii din Cluj pentru a o jigni pe profesoară – Un elev din clasa a VII-a, la care profesoara era dirigintă, a postat o caricatură a ei pe un grup de Whatsapp, apoi a folosit-o ca imagine de grup, iar apoi a distribuit-o și pe Facebook. Fapta… Citește mai mult
DOLIU uriaș în Agricultura românească – un nume cu greutate s-a stins din viață 11 octombrie 2022 Inginerul agronom Spiridon Plumbu s-a stins din viață. Acesta a fost șeful Direcției Agricole Iași între anii 2000 și 2005, chiar dacă nu i s-a repoșat nimic din activitatea managerială, a fost schimbat din funcție ”peste noapte”, el preferând să-și înainteze demisia. A fost înlocuit de Constantin Aruştei, metalurgist de… Citește mai mult
Crin Antonescu NU CANDIDEAZĂ dacă nu are sprijinul Coaliției: Nu țin să devin cu orice preț președinte 12 ianuarie 2025 Antonescu a subliniat că varianta de a fi candidatul Coaliției este singura în care încearcă să se implice. ”Nu mă ambiționez deloc să încerc să devin cu orice preț președinte. Cred că președinția în următorii ani va fi o povară, nicidecum ”o grădină a plăcerilor”. Atunci, dacă într-adevăr aceste trei… Citește mai mult