Impact VIOLENT între două autoturisme, în Pitești! 5 răniți, transportați la spital: printre victime, 4 cetățeni străini Webpress, 20 februarie 202231 martie 2022 „Din verificările preliminare efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că, un bărbat de 54 de ani, din comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 65 B, din direcţia A1 către Piteşti, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, în momentul efectuării virajului la stânga, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de un bărbat de 36 de ani, din Piteşti. Ulterior, cel de-al doilea autoturism s-a răsturnat”, informează IPJ Argeş. În urma impactului, o femeie de 54 de ani, din Bujoreni, Vâlcea, pasageră autoturismul care a virat la stânga, a fost rănită. De asemenea, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 32 şi 46 de ani, pasageri în autoturismul care circula regulamentar au leziuni. Cei patru sunt cetăţeni turci. Toate cele cinci victime au fost transportate la spital. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cei doi şoferi au fost testaţi cu privire la alcoolemie, în ambele cazuri rezultatul fiind negativ. Comunicate noi Stiri
Politica Transformarea digitală a Ministerului Public: Securizarea mesageriei electronice prin PNRR 5 mai 20266 mai 2026 Ministerul Public finalizează achiziția de echipamente IT pentru securizarea mesageriei electronice, un pas esențial în digitalizarea justiției românești. Citește mai mult
Vremea 3 ianuarie – Cod galben de vânt și fenomene extreme – Ce zone sunt vizate 3 ianuarie 2022 Astazi, vremea se va încălzi în toate regiunile, semnificativ în cele sudice şi estice, astfel că valorile termice se vor situa cu mult peste mediile multianuale caracteristice începutului de ianuarie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 8 şi 16 grade. În vestul, centrul şi nord-vestul ţării, cerul va… Citește mai mult
Serbia a prezentat la un show militar sistemul chinezesc de apărare aeriană FK-3 30 aprilie 2022 „Am reuşit recent să investim mai mulţi bani şi rezultatul este că ne-am echipat armata cu resurse moderne”, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic sâmbătă, pe marginea show-ului aviatic şi de prezentare de arme de la aeroportul militar Batajnica, din apropiere de Belgrad. SUA au avertizat Serbia că nu ar trebui… Citește mai mult