Impactul optimizării fiscale a muncii în România – între legalitate şi ilegalitate

Observ extinderea unei practici fiscale care afectează negativ bugetul public (deci, bunăstarea noastră), şi despre care se vorbeşte deschis, cu o relaxare şocantă, inclusiv în diferite conferinţe de afaceri sau chiar la televizor: practica unor companii de ‘optimizare’ fiscală a costurilor cu forţă de muncă.

Obiectivul şi concluziile studiului

În opiniile exprimate public (inclusiv de către unii politicieni!), există două suspiciuni: (i) o parte din angajaţii care sunt plătiţi la nivelul salariului minim pe cartea de muncă mai primesc în paralel beneficii băneşti nefiscalizate din partea angajatorilor (plata la negru); (îi) o parte din angajaţi sunt externalizati pe contracte de colaborare de tip PFA / microîntreprindere pentru reducerea impozitelor şi contribuţiilor sociale plătite.

Dacă prima practică este complet ilegală, a doua este într-o zonă gri, deoarece legalitatea externalizarii forţei de muncă pe un contract de colaborare constă în caracterul independent al activităţii. Practic, totul este în regulă din punct de vedere fiscal dacă persoana respectivă respectă câteva condiţii: prestează serviciile către mai mulţi agenţi economici, îşi poate alege programul de lucru sau locul desfăşurării activităţii, riscurile inerente muncii sunt asumate de către persoana respectivă şi alte câteva condiţii mai extinse enumerate în codul fiscal).

Dacă … problema este la acest „dacă”. Pentru că, în realitate, mulţi dintre noi cunoaştem companii sau oameni care apelează la aceste practici pentru reducerea costurilor fiscale, dar unde activitatea este una dependentă, adică acel prestator de servicii lucrează doar pentru o singură companie, iar atunci „optimizarea” este evaziune fiscală. Problema devine un cancer al societăţii atunci când închidem ochii şi nu facem nimic, pentru că „nu ne afectează pe noi” / ori „de ce să mă implic şi să am probleme”. Ei bine, ar trebui să ne implicăm, pentru că evaziunea fiscală înseamnă pierderea de oportunităţi, investiţii nerealizate şi scăderea bunăstării noastre.

Eu am decis să mă implic şi să contribui cu o analiză pentru evaluarea impactului fiscal cauzat de externalizarea ilegală a forţei de muncă. Metodologia propusă este unică şi fără precedent în cercetările realizate până acum în Romania: am calculat impactul pornind de la nivel micro  macro. Am analizat situaţiile financiare publice ale companiilor, am calculat impactul fiscal (taxele neplatite) şi am ajuns la următoarele concluzii:

-Eşantionul analizat: 23.059 companii cu venituri > 1 milion euro care angajează cca. 2 milioane de salariaţi (50% din întreaga forţă de muncă din sectorul non-public), analizând situaţiile finanicare publice pentru perioada 2015-2020;

-Jumătate din aceste companii au fost încadrate pentru cel puţin 1 an din perioada 2015-2020 în clasa de risc major privind externalizarea ilegală a forţei de muncă. În fiecare an 1 din 4 companii analizate erau incluse în această clasă de risc;

-Impactul fiscal maximal (caracterul ilegal al externalizarii forţei de muncă este valabil pentru toate companiile încadrate în clasa de risc majos) este de 54,3 miliarde lei în perioada 2015-2020. Aceasta înseamnă impozite şi contribuţii sociale neplatite de aproape 11 miliarde euro. Cu aceşti bani se putea dubla reţeaua de autostrăzi din România (cca. 900 km de autostrada la un cost estimat de 10 milioane euro / km) şi se putea construi un spital modern în fiecare judeţ (42 de spitale x 50 milioane euro / spital).

Ce ar fi fost dacă…

-Fenomenul evaziunii fiscale prin externalizarea ilegală a muncii a luat amploare în perioada analizată. Practic, impactul fiscal prin taxele neplatite a crescut cu 60%, de la 7,1 mld lei (2015) până la 11,3 mld lei (2020). Combinaţia perfectă a unor factori motivaţionali care a determinat din ce în ce mai mulţi antreprenori să meargă până la limită cu această practică, sau chiar dincolo de ea: creşterea salariilor, taxele ridicate pe muncă dar reduse pe capital;

-Impozitele neplatite prin externalizarea ilegală a forţei de muncă reprezintă cca. 8% din contribuţiile sociale şi impozitul pe veniturile din salarii încasate la bugetul public. Practic, pentru fiecare 100 de lei taxe încasate pe muncă, statul ar mai fi putut încasa încă 8 lei doar prin eliminarea practicilor de externalizare ilegală a forţei de muncă.

Cum am ajuns la toate aceste cifre şi concluzii? Studiul care urmează prezintă metodologia şi rezultatele obţinute la final sunt detaliate la final, atât din perspectiva impactului total cât şi a distribuţiei sectoriale.

Metodologie – cum depistăm companiile cu risc major de externalizare ilegală a forţei de muncă?

Simplu: follow the money! Nu trebuie decât să ne imaginăm care sunt efectele vizibile asupra contului de profit şi pierdere în cazul companiilor care externalizeaza forţa de muncă pe contracte de colaborare PFA / microîntreprindere, în loc să contracteze angajaţii legal, prin intermediul contractelor de muncă. Nu trebuie să ai doctorat în economie pentru a realiza că efectele imediate sunt următoarele în cazul companiilor care promovează astfel de practici în oglindă cu media sectoriala (companii similare cu aceeaşi activitate):

-Ponderea cheltuielilor cu personal în total cheltuieli exploatare este mai redusă

-Ponderea altor cheltuieli de exploatare (categoria prestaţiilor oferite de terţi) în total cheltuieli este mai mare (practic, aici sunt incluse facturile emise de subcontractorii de tip PFA / microîntreprindere)

-Cifra de afaceri / angajat este superioară faţă de media sectorială, în special datorită efectului de bază (compania cu risc are mai puţini angajaţi contractaţi pe cartea de muncă). Practic, vânzările sunt nejustificat de mari având în vedere numărul redus de angajaţi

-Salariul mediu brut / lună este inferior faţă de media sectorială, probabil o parte fiind plătită prin subcontractare (există practici mixte, cu salariul trecut pe cartea de muncă la nivelul minim, iar diferenţa este plătită pe bază de factură emisă de acelaşi angajat de pe o altă companie.

În tabelul următor am exemplificat cei 4 indicatori care ne pot alerta asupra riscului de externalizare a forţei de muncă către activităţi de tip PFA / microîntreprindere. Pentru aceasta am folosit mediile la nivel naţional pentru toate companiile active în România privind structura contului de profit şi pierdere, în oglindă cu un exemplu fictiv al unei companii care promovează astfel de practici. În scopul semnalării unui risc relevant, au fost considerate deviaţii de + / – 10% ale companiilor din eşantion faţă de mediile sectoriale.

Descrierea eşantionului de companii selectate pentru această analiză:

-au fost selectate companiile care înregistrează venituri > 1 milion euro şi care au depus situaţiile financiare pentru fiecare an din perioada 2015 – 2020. Dimensiunea companiilor este necesară pentru nivelul detaliilor financiare suficiente pentru efectuarea calculelor care sunt descrise mai departe. Au fost alese doar companiile care au depus situaţiile financiare pentru fiecare exerciţiu din perioada analizată pentru a elimina efectul de supravieţuire (companiile radiate nu mai depun situaţiile financiare) / regenerare (companiile nou înfiinţate nu au depus situaţiile financiare în trecut). Astfel, rezultatele privind impactul fiscal calculat în fiecare an nu sunt distorsionate de efectele menţionate, în baza principiului de comparabilitate şi continuitate

-eşantionul rezultat  23.059 companii, care concentrează venituri totale de 1.212 mld lei pe parcursul anului 2020 (reprezentând 75% din veniturile tuturor companiilor active în România) şi cca. 2,1 mil angajaţi (reprezentând 53% din totalul salariaţilor din sectorul nonpublic pe parcursul anului 2020)

-au fost încadrate în clasa de risc ridicat privind externalizarea forţei de muncă către contracte de tip PFA / microintreprinderi companiile care au bifat cel puţin 3 din cele 4 criterii (semnale de risc) detaliate anterior. Acest aspect este necesar tocmai pentru a diferenţia companiile care externalizeaza forţa de muncă către companii de leasing de personal (activitate integral legală) faţă de cele care externalizeaza către activităţi de tip PFA / micro.

Pentru companiile incluse în clasa de risc ridicat de optimizare fiscală a costurilor cu forţă de muncă prin externalizarea către activitate independentă PFA / microîntreprindere a fost calculat impactul fiscal folosind următoarea abordare:

-În primul rând, a fost determinat ecartul dintre ponderea costurilor cu salariile în total cheltuieli de exploatare la nivel sectorial şi cel înregistrat de fiecare companie încadrată în clasa ridicată de risc

-Ecartul descris la punctul anterior a fost calculat procentual, iar apoi aplicat la valoarea absolută a cheltuielilor de exploatare înregistrate de companiile analizate pentru fiecare an din perioada 2015-2020

-Practic, se determină astfel echivalentul de salarii brute neînregistrate în contabilitate din cauza externalizarii angajaţilor respectivi pe contracte de colaborare către activităţi independente de tip PFA sau microîntreprindere

-Rezultatele obţinute din eşantionul analizat au fost extrapolate la nivel naţional folosind multiplicatorul de reprezentativitate. Acest multiplicator a fost determinat că raport dintre impozitul pe venit şi contribuţiile sociale plătite de toate companiile active în România (conform execuţiei bugetare publicate de Ministerul Finanţelor) / impozitul pe venit şi contribuţiile sociale plătite de companiile din eşantionul analizat.

Impactul fiscal

Din cele 23.059 de companii incluse în eşantionul analizat, numărul companiilor cu risc ridicat de optimizare fiscală a variat între 5.500 – 5.900 în funcţie de anul din perioada analizată. În medie, aproape 24% din companiile analizate au fost incluse în clasa de risc ridicat. Totuşi, numărul de companii unice care au fost încadrate în clasa ridicată de risc este de 10.285, ceea ce înseamnă că, în medie, 44% din companiile analizate au fost încadrate cel puţin un an în profilul companiilor care optimizează fiscal costurile cu forţă de muncă.

Aplicând metodologia descrisă la punctul anteior, tabelul de mai jos surprinde impactul taxelor (impozit pe venit şi contribuţii sociale) neplătite de companiile încadrate în clasa ridicata de risc privind optimizarea fiscală, în cazul în care riscul se materializează pentru toate aceste companii. Astfel, se estimează că cca. 8% din contribuţiile sociale şi impozitele care ar trebui plătite (dacă toate contractele de colaborare ar fi încadrate în regimul fiscal al contractului de muncă) nu sunt plătite în realitate. Impactul fiscal total maximal estimat pentru perioada 2015-2020 cauzat de optimizarea fiscală prin externalizarea forţei de muncă către activităţi independente indică o diminuare a veniturilor publice cu 54,29 mld lei. Impactul este major, în condiţiile în care impozitul şi contribuţiile neplatite reprezintă:

-cca. 1% din PIB în fiecare an din perioada analizată. În condiţiile în care România înregistrează o pondere a veniturilor publice raportate la PIB aproape de 30% în perioada analizată, cu 10pp mai puţin decât media ţărilor membre UE, deducem faptul că 10% din economia subterană din România este cauzată de optimizarea fiscală a taxelor privind forţa de muncă externalizata către activităţi independente sau microintreprinderi

-cca. 38% din toate investiţiile publice realizate de statul român în perioada 2015-2020. Impactul taxelor neplătite din optimizarea fiscală a forţei de muncă se ridică la 11,3 mld euro pentru perioada analizata, bani cu care se puteau construi 42 de spitale (cost estimat de 50 mil euro / spital pentru fiecare reşedinţă de judeţ) şi se putea dubla infrastructura de autostrăzi în Romania (cca. 900 km de reţea adiţională de autostrăzi la un cost mediu de 10 mil eur / km autostradă).

Impactul fiscal al impozitelor şi contribuţiilor sociale neplătite din cauza activităţilor de optimizare fiscală poate fi calculat şi din perspectiva distribuţiei sectoriale în funcţie de codul CAEN principal al companiilor suspecte de astfel de practici pe pacursul anului 2020. Astfel, aproape două treimi din toate impozitele şi taxele neplătite din cauza acestui fenomen provin din 5 industrii: comerţul cu ridicata şi distribuţie (15%), IT (13%), alte activităţi şi servicii prestate în special companiilor (12%), construcţii (11%) şi transporturi (10%). Majoritatea acestor sectoare conduc şi în topul frecvenţei fenomenului de optimiare fiscală, în condiţiile în care ponderea companiilor suspecte de aceste practici în total companii fluctuează între 30%-40%.