Impozit cu 500% mai mare, în 2025. Cine sunt persoanele vizate de majorări Webpress, 6 ianuarie 2025 Concret, din acest an cresc taxele și impozitele locale cu peste 10%. Mai mult, printre cei care vor avea de plătit sume mult mai mari la stat se numără proprietarii care nu au grijă de clădirile lor. Numită şi „taxa pe paragină”, aceasta va fi, de fapt, un „supraimpozit” sancționator. În unele orașe, au avut loc ședințe de consiliu și primarii au început deja să ia măsuri cu privire la aceste imobile. Prevăzută să fie aplicată de la 1 ianuarie 2025, taxa aprobată în urma unui amendament USR vizează și clădirile monument istoric neîngrijite sau degradate, în care se desfășoară activități economice. Cei vizați, care-și lasă imobilele – case sau terenuri în paragină, vor plăti impozit cu până la 500% mai mare. Majorarea impozitelor cu 500% a fost posibilă la Pitești, prin decizie de Consiliu Local. Birocrații de la Primărie au descoperit deja 200 de terenuri și 76 de case abandonate. Termenul pentru cei care sunt obligați să-și curețe gospodăriile expiră la sfârșitul lunii. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când se ia o astfel de decizie în Pitești. Primăria Făgăraş din judeţul Braşov a decis să impună un impozit de la 300%, până la 500% pentru clădirile degradate. „Consiliul local poate majora impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren cu până la 500% pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan”, se arată în Codul fiscal, la art. 489, alin (5). Comunicate noi Stiri
Politica România își întărește prezența diplomatică la Odesa: O analiză a noului consul general și a contextului regional 30 aprilie 202630 aprilie 2026 România își reconfigurează strategia diplomatică prin numirea unui nou consul general la Odesa, Doru Liciu, după o lungă perioadă de interimat. Articolul analizează implicațiile acestei numiri în contextul geopolitic actual. Citește mai mult
Horoscop 2 iunie 2024. Taurii au ocazia de a face ordine în lista lor de obiective importante, de a stabili care dintre ele contează 1 iunie 2024 Horoscop 2 iunie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 2 iunie 2024: Ar fi bine să prinzi din zbor ocazia deosebită pe care ți-o… Citește mai mult
Declarații SCANDALOASE! Dacă va fi aleasă președinte, Marine Le Pen promite retragerea Franței din NATO 6 februarie 2022 Le Pen a subliniat că apărarea patriei şi a intereselor vitale nu pot fi delegate şi doar armata franceză ar trebui să protejeze Franţa şi interesele acesteia. Potrivit politicienei, potenţialul militar al Franţei poate fi consolidat prin munca coordonată cu aliaţii şi politica de descurajare nucleară. În timpul campaniei prezidenţiale… Citește mai mult