Impozitul pe locuințe a explodat la început de an. Caz concret în Titan, unde un bucureștean e șocat de sumă: „E aproape triplu!” Webpress, 2 ianuarie 20265 ianuarie 2026 Un locuitor din Capitală a scris pe Facebook că impozitul pentru apartamentul său din Titan s-a majorat aproape de 3 ori, în contextul în care impozitele pe locuințe au crescut semnificativ în 2026 în urma măsurilor luate de Guvern la finalul anului 2025. Astfel, o postare apărută pe grupul de Facebook „Cetățean Sector 3” a atras atenția asupra creșterii puternice a impozitelor locale începând cu 1 ianuarie 2026, după cum arată B365. „În zona metrou Titan / MedLife Titan, la un apartament de 67 mp, bloc din 1965, a crescut impozitul de la 222 lei la 580 lei”, scrie cetățeanul. Ori acest lucru înseamnă o creștere de peste 160%, adică aproape de 3 ori mai mult decât înainte, mai scrie publicația citată. Pe de altă parte, în comentarii, un alt internaut a confirmat creșteri similare. Astfel, acesta a scris că, în zona Diham, impozitul pentru un apartament de 3 camere a crescut de la 240 de lei până la 619 lei, ceea ce înseamnă că și în acest caz, impozitul este de peste două ori și jumătate mai mare față de anul precedent. Apartamentul menționat are 66 de metri pătrați și se află într-un bloc construit în 1982. Nu în ultimul rând, utilizatorul a menționat și că prețul pe parcare a ajuns la 666 de lei, mai scrie publicația citată. Reamintim, în context, că impozitele pentru locuințe s-au mărit cu aproape 80% de la 1 ianuarie, iar reducerile în funcție de vechimea locuinței au fost eliminate, astfel că în unele cazuri creșterea va fi dublă sau chiar triplă, după cum o arată și cazul menționat anterior. Singura bonificație păstrată este cea de 10% pentru persoanele care își achită dările până la finalul lunii martie. Administratie publica Finante / Contabilitate Institutii publice Politica
Cine e Emmanuel Grégoire, noul primar al Parisului. Edilul a venit la primărie cu bicicleta, după aflarea rezultatelor. Unde a câștigat extrema dreaptă 23 martie 202623 martie 2026 Candidatul socialist Emmanuel Grégoire a câștigat duminică alegerile pentru primăria Parisului, succedându-i colegei de partid Anne Hidalgo în funcția de primar al capitalei franceze, în timp ce rezultatele turului final al alegerilor municipale au evidențiat câștiguri clare pentru stânga și dreapta tradițională, precum și o victorie importantă pentru extrema dreaptă… Citește mai mult
Horoscop 6 decembrie. Singura zodie OCOLITĂ de Moș Nicolae anul acesta 5 decembrie 2021 Berbec Banii au un scop pozitiv astăzi: acela de a oferi o bucurie. Eşti darnic, gata să faci cinste prietenilor tăi cu o ocazie specială. Taur Nu te aștepta ca toată lumea să aplaude faptele tale, chiar dacă tu crezi în ele. Nu ține cont de etichetele pe care ți… Citește mai mult
Federația Silva continuă războiul cu ministra Mediului, Diana Buzoianu. ”Încalcă flagrant legea prin reorganizarea Romsilva” 20 aprilie 202620 aprilie 2026 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) ”încalcă flagrant” legea cerând Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) să intervină în procesul prin care organizația sindicală a solicitat în instanță suspendarea Hotărârii de Guvern de reorganizare a regiei, afirmă Federația Silva într-un comunicat de presă. ”MMAP cere Romsilva să mintă în fața judecătorilor!… Citește mai mult