Încă un fost senator scapă de o condamnare de 8 ani de pușcărie. Pragul valoric și prescripția l-au salvat! Webpress, 13 septembrie 2023 Judecătorii au invocat mai multe motive în sprijinul deciziei luate. Astfel, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, a fost aplicat actul normativ promovat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, prin care nu se mai pedepseşte fapta dacă este achitat prejudiciul până la pragul valoric de 100.000 de euro. Pentru celelalte infracţiuni, magistraţii au constatat că faptele s-au prescris, în acest caz fiind aplicate deciziile Curţii Constituţionale. În acelaşi dosar, soţia fostului senator, Niculina Niţă a scăpat de plata unei amenzi penale de 6.000 lei pentru fals în declaraţii, deoarece fapta s-a prescris. Motivarea condamnării inițiale În mai 2018, Ilie Niţă, la data faptelor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi, ulterior, senator, a fost trimis în judecată de DNA alături de Florin Ivanovici (avocat în Baroul Suceava şi reprezentant legal la Casa De Insolvenţă Bucovina IPURL), Niculina Niţă (soţia fostului senator, director al unei grădiniţe), Ilie Chitic (administrator al SC Teona Build SRL Suceava), Casa de Insolvenţă Bucovina IPURL şi societatea Teona Build SRL. Conform DNA, în perioada 2009 – 2017, Ilie Niţă, în calitate de vicepreşedinte al CJ Suceava şi, ulterior, senator, ar fi exercitat în fapt atribuţiile de control şi administrare a unei societăţi comerciale, deşi, potrivit statutului societăţii, administrator era o altă persoană. Anchetatorii susţin că, în perioada 2014 – 2017, Ilie Niţă, cu intenţie, ar fi omis să consemneze veniturile în valoare totală de 2.041.482 lei, încasate în nume propriu, dar obţinute sub aparenţa derulării activităţii comerciale a societăţilor pe care le controla. Comunicate noi Stiri
Război în Ucraina, ziua 693. Zelenski, la Davos: aliații știu de ce avem nevoie. Putin nu renunță la teritoriile cucerite 17 ianuarie 2024 Kiev: pentru a opri războiul, trebuie să câştigăm„Rusia nu va opri războiul de la sine. Pentru a opri conflictul, Ucraina trebuie să învingă”, a spus şeful Biroului Prezidenţial al Ucrainei, Andri Iermak, vorbind la „Orizonturile Ucrainei”, de la Forumul Economic Mondial, care se desfăşoară la Davos. Iermak a subliniat importanţa… Citește mai mult
Fermierii din întreaga țară sunt furioși pe subvențiile mici – Rareș Bogdan: „România nu reușește să-și apere interesul” 25 martie 2023 „Eu am o teorie pe care o susțin întru totul. Eu spun că pot să obții absolut orice. Eu spun că de cele mai multe ori, România nu reușește să-și apere interesul sau să joace în interesul național, așa cum fac alte state. Pe de o parte din neștiință, pe… Citește mai mult
Stiri Tragedie pe drumurile din România: Accident grav între un autocar de mineri și un autoturism în Mehedinți 30 mai 2026 Un accident grav în Mehedinți a implicat un autocar de mineri și un autoturism, iar oboseala la volan este principalul suspect în această tragedie. Citește mai mult