Incendiu violent, la primărie: focul a fost pus intenționat. Arhiva, total distrusă, după un control al Curții de conturi Webpress, 13 decembrie 2021 „Pompierii indentifica focarele de sub daramaturi. Intr-o anexa s-a prabusit tavanul. Inauntru erau documente. Aproximativ 300 mp au fost afectati la primarie, la etajul 1 si acoperisul. Si o anexa de 100 mp a fost cuprinsa de flacari. Acolo se aflau arhiva si cateva birouri care au ars in intregime”, a declarat Ionut Tunarul, purtator de cuvant ISU Arges, intr-o interventie la Realitatea PLUS. Apelul a fost facut de un localnic in jurul orei 3:15. „Cauza probabila de izbucnire a incendiului este folosirea intentionata a sursei de aprindere pentru a declansa incendiul. Anexele nu erau atat de apropiate incat sa se aprinda de la o scanteie”, a mai spus Tunaru. Se pare ca primaria nu era dotata cu camere de supraveghere. La intervenţie au participat şase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă. Alimentarea cu apă s-a făcut în navetă de la un hidrant care se află la câţiva kilometri distanţă. Incendiul nu s-a soldat cu victime. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Atacurile cu Drone Rusești în Ucraina: O Situație Alarmantă și Implicațiile Sale 1 iunie 2026 În luna mai 2026, Ucraina a fost atacată cu un număr record de drone rusești, ceea ce subliniază escaladarea conflictului și impactul asupra populației civile. Citește mai mult
Sute de căpușe descoperite în urechea unui copil care se plângea de dureri 29 ianuarie 2025 Nu ignora plângerile de durere ale copilului tău”, este mesajul transmis pe rețelele de socializare de mama unei fetițe din Malaezia, după ce și-a dus la spital fiica, după mai multe săptămâni de când aceasta se plângea că o dor urechile, iar ulterior a început să aibă o stare generală… Citește mai mult
Prințul Harry și Meghan Markle au mai rămas fără un conac. Cuplul regal a eliberat reședința Frogmore 30 iunie 20231 iulie 2023 Prințul Harry și Meghan Markle înregistrează pierderi după pierderi. Ducii de Sussex s-au văzut acum nevoiți să își împacheteze toate lucrurile de la Frogmore, la trei luni de la ultimatumul Regelui Charles. Căsuța fusese inițial un cadou pentru cuplu de la bunica lui Harry, regretata Regină Elisabeta a II-a. În… Citește mai mult