Înger şi demon. Povestea cutremurătoare a omului care s-a născut cu două feţe Webpress, 28 februarie 2023 Mordake a încercat în repetate rânduri să convingă medicii să-i înlăture a doua faţă, cea demonică, plângându-se de faptul că uneori, seara, îi vorbea în şoaptă. În ciuda eforturilor, nu a reuşit să convingă pe nimeni să facă asta. Într-un final, ajuns în pragul disperării, Mordake s-a sinucis. Avea doar 23 de ani. Povestea sa se regăseşte într-o ediţie a ziarului Boston Post, din 1895. Un an mai târziu, a apărut şi într-o ediţie a enciclopediei „Anomalii şi curiozităţi ale Medicinei”, scrisă de dr. George M. Gould şi dr. Walter L. Pyle. „Una dintre cele mai ciudate şi, în acelaşi timp, cele mai impresionante poveşti ale unor oameni care au suferit diverse diformităţi este cea a lui Edward Mordake, un tânăr din Anglia despre care se spunea că are rădăcini nobile. Niciodată nu şi-a revendicat titlul şi a decis să-şi pună capăt zilelor la 23 de ani. Acesta era un om extrem de cult şi un muzician de o fineţe extraordinară. Chipul său avea trăsături remarcabile, era extrem de graţios – chipul său natural. În spate, însă, apărea un alt chip, al unei fete de o frumuseţe rară, „senină ca un vis, urâtă ca un diavol”. Se pare că această faţă era o mască ce-i acoperea o parte din ceafă şi care dădea semne de o inteligenţă malefică. De multe ori, în timp ce Mordake plângea, cealaltă faţă a fost văzută zâmbind, chiar rânjind. Nimeni n-a auzit-o vorbind, dar Mordake susţinea că seara îl ţinea treaz, vorbindu-i în şoaptă. ‘Nu doarme niciodată şi îmi vorbeşte despre lucruri pe care le întâlneşti numai în iad’, s-ar fi plâns tânărul doctorilor”, se arată în enciclopedie. În ciuda vigilenţei cu care era păzit, Mordake a reuşit să facă rost de otravă şi s-a sinucis. A lăsat o scrisoare de adio în care cerea ca cea de-a doua faţă să fie distrusă înainte să fie înmormântat. La cererea sa, a fost îngropat într-un loc pustiu, fără o piatră funerară care să-i marcheze mormântul. Acestea sunt singurele dovezi ale existenţei sale. Fotografiile prezentate sunt o replică din ceară creată de un artist, pe baza legendelor vremii. Administratie publica Comunicate noi Stiri
Stiri Impactul Legii Prosumatorilor: O Nouă Era în Utilizarea Energiei Regenerabile în România 23 iulie 2026 Promulgarea Legii prosumatorilor de către Nicușor Dan va transforma peisajul energetic din România, facilitând utilizarea energiei regenerabile și reducând costurile pentru cetățeni. Citește mai mult
Vladimir PUTIN merge până la capăt în războiul din Ucraina: A impus Legea marțială în cele 4 regiuni anexate – Ce urmează 19 octombrie 202220 octombrie 2022 Președintele Vladimir Putin a semnat miercuri un decret care impune legea marțială în patru noi regiuni ale țării: Este vorba de cele patru regiuni din Ucraina anexate ilegal la Federația Rusă la sfârșitul lunii septembrie: republicile separatiste proruse Donețk și Lugansk și regiunile Zaporojie și Herson. Decretul a fost deja… Citește mai mult
Sărbătoare 13 septembrie – Zi mare, cu dublă semnificație pentru creștin ortodocși 13 septembrie 2023 Sărbătoarea ortodoxă din 13 septembrie 2023Miercuri, 13 septembrie 2023, Biserica Ortodoxă comemorează două evenimente importante: Sfințirea Bisericii Învierii din Ierusalim și Ajunul Înălțării Sfintei Cruci. În această zi, credincioșii își aduc aminte și de Sfântul Ioan de la Prislop, un sfânt român care a trăit în secolul al XV-lea. Sfințirea… Citește mai mult