Înregistrare-șoc: dezvăluirile care aruncă în aer SERVICIILE. Cum a ajuns soția lui Coldea în funcții-cheie Webpress, 21 februarie 2024 „A venit din București ca să facă doctoratul din Cluj. Acest conducător de doctorat o privilegia într-o manieră evidentă. Presiunea care ține de privilegierea ei m-a făcut curios, am aflat că acest fost profesor era un colaborator apropiat al academiei SRI. Făcând abstracție de nivelul profesional acest profesor o privilegia. Mereu era premianta clasei și mereu față de ea acest profesor era lapte și miere. Acest profesor era șef de comisie de licență. Eu nu știam atunci cine este soțul Dorinei, nici nu m-a interesat, eram tineri, m-a frapat acest aspect al diferențierii dintre ea și noi toți ceilalți”, a spus un colonel, coleg cu Dorina Coldea. Acesta a vorbit despre unele execuții din structurile de pshilogie ale cadrelor. „Nu se întâmpla doar în SRI, este o procedură total neonestă. Este o procedură foarte dură, în aparență ar părea că are un caracter științific, dar este foarte dură, o procedură de epurare, vă dau exemplul meu personal. Aversiunea șefilor mei de la acea vreme era din ce în ce mai explicită până când ne-au chemat pe toți la o testare psihologică. Evident că am participat la ordin și am avut neplacuta surpriză să urmez un interviu, la interviu un ofițer psiholog sub gradul și funcția mea să mă întrebe ca pe un candidat luat de pe stradă cu ce m-am ocupat. Interviul a fost foarte dificil. Tendențios am întrebat dacă pot să văd profilul de personalitate, nu mi s-a permis lucrul acesta. A trecut ceva vreme, m-a sunat șeful direcției medicale. Eu, surprins, nu prea vorbeam cu omul: stiți, domnul comandant, e o problemă cu dvs, e o problemă cu capacitatea dvs de a relaționa, în sensul că nu sunt confortabil în relaționarea cu superiorii. Ar fi bine să vă retrageți. Motivul era scoaterea mea din sistem. Cel mai bine ar fi să vă retrageți ca să nu fim noi nevoiți. E legat de acea testare psihologică? da, care nu a ieșit deloc bine. Evident că nu mi-am dat demisia, evident că n-am plecat nicăieri. Procedura este foarte dură, nu ai cum să contești psihologicul, iar acest lantț decizional iar nu poate fi contestat. Dacă nu eram normal de ce m-au lăsat să continui într-o funcție semnificativă? Întrocându-mă la Dorina Coldea. Exista informații ca ar fi ajuns peste noapte profesor al judecătorilor și procurorilor într-un program organizat de SRI. Cum s-a întâmplat acest lucru? la modul generic, nu este onest ca soțul și soția să fie colegi, mai mult decât atât soțul să fie șeful soției. Este anormal ca soțul să aibă în subordine soția, respectiv doamna Coldea ca șef de departament și, mai ales, că nu era subordonata într-o linie de muncă, era clar că această colaborare între comandat și prim-adjunct nu era deloc onestă. Nu poate fi indiferentă această familie, este de notorietate și nu putea să nu fie nimeni sensibil la această legătură de familie. Pare un conflict de interese. Una este să fie coleg de serviciu un agent de poliție cu un alt agent, ce poate spune? Că a fost într-o misiune și nu știu ce s-a întâmplat, una e ca prin fața ta acest șef de departament, psiholog, ți-au trecut prin față niște cadre cu sau fără probleme și aceleași probleme să le aibă și comandantul care a decis ca până la urmă prim adjucntul decide. La nivelul de info pe care le dețin cei doi…”, a spus un fost colonel într-o declarație exclusivă pentru Realitatea PLUS. Comunicate noi Stiri
Stiri Robert Sighiartău Critică Stilul de Conducere al lui Nicușor Dan: Un Președinte Părtinitor în Criza Politică Românească 4 iulie 2026 Robert Sighiartău critică sever stilul de conducere al lui Nicușor Dan, subliniind tensiunile din cadrul coaliției de guvernare și impactul asupra politicii românești. Citește mai mult
Marcel Ciolacu, în EXCLUSIVITATE la Realitatea PLUS, de Ziua Națională: E cea mai importantă zi. Reprezintă totul 1 decembrie 2023 „Reprezintă totul. E cea mai importantă zi, e ziua în care cu toții trebuie să ne unim. Am văzut genericul dvs, ‘Luptăm pentru România’. Toți trebuie să luptăm pentru România. Românii să aibă încredere în conducătorii țării vremelnici, trebuie creat un parteneriat între administrațiile centrale, între președinte și români. Am… Citește mai mult
Stiri Ghidul complet pentru ajutorul de înmormântare în România: Termene, sume și consecințe legale 30 septembrie 2026 Ajutorul de înmormântare în România oferă sprijin financiar, dar vine cu termene stricte și sancțiuni pentru întârziere. Află tot ce trebuie să știi. Citește mai mult