INS: Economia României a crescut în anul 2022 cu 4,8% – Ce ramuri economice au mers cel mai bine anul trecut Webpress, 8 martie 2023 ”Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2022 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1% comparativ cu trimestrul III 2022; Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 4,6% pe seria brută şi de 4,9% pe seria ajustată sezonier; Atât seria brută, cât şi cea ajustată sezonier, a Produsului Intern Brut trimestrial au fost recalculate ca urmare a revizuirii datelor trimestriale pentru anul 2021, în vederea reconcilierii cu datele anuale semidefinitive, publicate în comunicatul de presa nr. 324 din 21 decembrie 2022, precum şi ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrele I-IV 2022, fiind rectificate faţă de varianta publicată în comunicatul de presă nr. 38 din 14 februarie 2023”, arată datele INS. Seria ajustată sezonierProdusul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul IV 2022 a fost de 361.796 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1% faţă de trimestrul III 2022 şi în creştere cu 4,9% faţă de trimestrul IV 2021. Serie brutăProdusul Intern Brut estimat pentru trimestrul IV 2022 a fost de 422.332 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,6% faţă de trimestrul IV 2021. Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2022 a fost de 1.412.457,4 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,8% faţă de anul 2021. Categorii de resurseLa creşterea PIB, în anul 2022 faţă de anul 2021, au contribuit majoritatea ramurilor economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri: -Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,2%), cu o pondere de 18,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,6%; -Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,9%), cu o pondere de 7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 13,2%; -Informaţiile şi comunicaţiile (+1,3%), cu o pondere de 6,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 20,1%; -Construcţiile şi tranzacţiile imobiliare cu o contribuţie egală la creşterea PIB (+0,7%), având o pondere de 6,3%, respectiv 7,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 11,2%, respectiv 8,8%. Agricultura şi industria au avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-0,5%), ca urmare a scăderii volumului lor de activitate cu 11,6%, respectiv 2,3%. Categorii de utilizăriDin punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: – Cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,5% contribuind cu +3,4% la creşterea PIB; – Formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 9,2% contribuind cu +2,2% la creşterea PIB; – Variaţia stocurilor a înregistrat o contribuţie pozitivă la creşterea PIB (+0,4%), consecinţă a creşterii în volum şi în preţ faţă de anul precedent. Exportul net a avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-0,8%), consecinţă a creşterii cu 9,2% a volumului importurilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai redusă a volumului exporturilor de bunuri şi servicii cu 8,6%. Comunicate noi Stiri
Alertă pe Dunăre după ce un marinar a căzut peste bordul unui vas – Operațiune amplă de salvare 14 martie 2023 Incidentul s-a produs în zona orașului Orșova. Vasul de pe care a căzut marinarul navighează sub pavilion bulgăresc. Poliţia de frontieră îl caută pe bărbat pe o suprafață de câțiva kilometri. Polițiștii de frontieră au fost alertați telefonic de Căpitănia Orșova despre faptul că un membru al echipajului de pe… Citește mai mult
Cătălin Predoiu și-a petrecut Revelionul în Vama Giurgiu. România este oficial în Schengen VIDEO 1 ianuarie 2025 Cei doi miniştri au ridicat împreună bariera dintre cele două ţări, momentul desfăşurându-se în acordurile Odei Bucuriei, imnul Uniunii Europene. ”Este cu adevărat un moment istoric, este un moment plin de semnificaţii politice, dar şi cu consecinţe practice deosebite pentru fiecare cetăţean român, pentru companiile româneşti şi cele bulgare, pentru companiile… Citește mai mult
Stiri Declinul Fotbalului Românesc U-21: Umilința Din Fața Spaniei și Viitorul Întunecat al Tinerilor Tricolori 6 octombrie 2026 Umilința suferită de România U-21 în fața Spaniei subliniază criza profundă a fotbalului juvenil românesc, punând în discuție viitorul acestuia. Citește mai mult