Instituțiile statului fac ce vor, ignorând raportul-cheie al Comisiei de la Veneția: analiză momentului, realizată de jurnalistul Cornel Nistorescu Webpress, 18 martie 2025 Comisia de la Veneția a anunțat foarte clar că anularea alegerilor trebuie să se bazeze pe dovezi transparente, nu pe informații clasificate. Jurnalistul Cornel Nistorescu spune că cei de la Veneția au lăsat să se înțeleagă că regulile elementare ale statului de drept au fost călcate în picioare, asta în timp ce instituțiile statului s-au învățat deja să interzică tot ce vor, când vor. Jurnalistul a transmis că membri Comisiei de la Veneția nu au scris însă negru pe alb că România a avut parte de o lovitură de stat ambalată într-o măsură aparent constituțională de combatere a nenumărate și nedovedite încălcări ale legii.Procesul decizional privind rezultatele alegerilor trebuie să fie însoțit de garanții adecvate și suficiente care să asigure, în special, o procedură echitabilă și obiectivă și o decizie suficient de motivată, bazată pe fapte clar stabilite.Toate acestea se întâmplă în condițiile în care aproape că nu există niciun fel de presiune publică pentru reabilitarea statului de drept. Iar autoritățile continuă să facă jocurile statului paralel ca și cum „reluarea turului doi” nu ar mai fi deloc o opțiune, arată Nistorescu.Jurnalistul mai spune că avem de-a face cu o mutilare a statului de drept, tot sub conducerea statului de drept, comandat de aparatul european de coordonare a țărilor membre ale Uniunii Europene. Comunicate noi Stiri
Reţeta minune care îmbunătăţeşte metabolismul şi te scapă de grăsimi 30 ianuarie 2023 Deshidratarea nu ar trebui privita cu usurinta intrucat poate cauza ameteala, slabiciune, gura uscata si oboseala. In cazuri extreme, poate da palpitatii, confuzie si chiar pierderea cunostintei. Nu bea doi litri de apa intr-un timp scurt, dupa care sa nu mai bei nimic. Ar trebui sa consumi cantitatea de-a lungul… Citește mai mult
DETALII șocante în cazul bărbatului de 81 de ani ucis pe un câmp din Buzău: „O brutalitate ieșită din comun” 28 martie 2023 Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul în vârstă de 81 de ani a fost lovit cu pumnii și picioare, a fost dezbrăcat și, ulterior, abandonat pe un câmp, mai mult mort decât viu. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, cei 3 adolescenți de 9, 10 și 15… Citește mai mult
Stiri Alegeri parlamentare parţiale în Anglia: Nigel Farage revendică victoria în faţa unui sistem politic tumultuos 14 august 2026 Alegerile parțiale din Clacton-on-Sea, cu Nigel Farage în prim-plan, evidențiază controversele, boicotul partidelor tradiționale și impactul asupra viitorului politic britanic. Citește mai mult