Investiții în energie regenerabilă de aproximativ 150 milioane de euro, pentru următorii 3 ani. Tinmar va aloca 50% din capitalul investițional parteneriatului cu CE Oltenia Webpress, 20 iulie 2023 Accelerarea tranziției către energia regenerabilă este un obiectiv economic necesar pentru asigurarea independenței energetice a Uniunii Europene și îndeplinirea angajamentelor asumate prin Acordul Green Deal (Pactul Verde European). “Strategia Grupului Tinmar, încă din 2011 a fost concentrată pe înființarea și dezvoltarea de capacități de producție de energie regenerabilă, urmând practic un curs etapizat conform planurilor multianuale stabilite în cadrul companiei. Astfel, în 2012, Grupul a început prima etapă a planului investițional, dezvoltând de la zero proiecte fotovoltaice cu o putere instalată de 50 Mwp. În decursul ultimilor 3 ani, Grupul Tinmar a continuat strategia de dezvoltare printr-o politică de achiziții de parcuri fotovoltaice în funcțiune. Compania a investit în acest sens peste 50 de milioane de euro, reușind astfel să își dubleze capacitatea instalată din portofoliu, operând în prezent peste 105Mwp putere instalată în parcuri fotovoltaice”, declară Carla Corb, Marketing & Corporate Communication Director. În linie cu politicile de decarbonizare și independența energetică a Uniunii Europene, pentru a ne putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră, este nevoie ca energia din surse regenerabile să aibă o pondere mai mare în mixul energetic și să asigurăm o mai mare eficiență energetică. În acest scop, Grupul Tinmar alocă pentru investiții în energie regenerabilă un capital de aproximativ 150 milioane de euro pentru următorii 3 ani de zile pentru a continua politica de expansiune. Compania are 3 direcții strategice investiționale: O primă componentă investițională se referă la parteneriatul cu CEO către care compania va aloca peste 50% din capitalul investițional. Astfel, se vor pune în funcțiune: – 4 centrale fotovoltaice împreună cu CE Oltenia – capacitatea instalată de 280 MWp, până în 2025 – la care se adaugă o centrală pe gaz cu o putere instalată de minim 475MW, până în 2027 Pentru derularea acestui Parteneriat cu Grupul CE Oltenia, au fost înființate societăți cu capital mixt Tinmar Energy și CE Oltenia, după cum urmează: – Proiectul 1, Societate mixtă de tip SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de 83 MW – SE Rovinari;- Proiectul 2, Societate mixtă SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic de 112 MW- SE Turceni;- Proiectul 3, Societate mixtă SPV privind implementarea unui parc cu putere instalata de 66MW Pinoasa, SE Rovinari;- Proiectul 4, Societate mixtă SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic de 19 MW Bohorelu SE Rovinari;- Proiectul 5, Societate mixtă SPV privind implementarea unui bloc de minim 475 MW pe gaz natural la SE Turceni. Astfel, în data de 17.07.2023 în prezența Dlui Ministru al Energiei, Sebastian Burduja, părţile au semnat contractele de finanțare pentru cele 5 proiecte. Proiectele vor beneficia de finanțare din Fondul pentru modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor pentru parcurile fotovoltaice și de 50% pentru centrala pe gaz CCGT Turceni. Conform calendarului estimativ, parcurile fotovoltaice vor fi operaționale în 2024 iar centrala pe gaz în 2026. Aceste contracte de finanțare reprezintă un pas important în direcția unei economii verzi și durabile, oferind oportunități de creștere și dezvoltare pentru România. O a doua componentă investițională va fi alocată pentru achiziționarea de parcuri operaționale, în timp ce a treia componentă investițională, va fi alocată dezvoltării și construcției de parcuri fotovoltaice de la zero, inclusiv cu baterii de stocare. „Pe termen mediu, ne dorim să depășim 1 GWP în capacități de producție deținute în proprietate sau în operare”, a declarat Carla Corb – Marketing & Corporate Communication Director – Tinmar Energy. Tinmar este un antreprenoriat românesc solid, dedicat livrării serviciilor integrate de utilități – electricitate, petrol și gaze naturale – clienților industriali și domestici. Tinmar și-a început activitatea în 2001, prin comercializarea produselor petroliere, dar în următorii ani și-a diversificat domeniile de activitate, devenind în 2007 furnizor de energie electrică, iar în 2009 prima companie românească listată la European Energy Exchange. În 2012, a intrat pe segmentul producătorilor de energie regenerabilă. Complexul Energetic Oltenia este cel mai mare producător de energie pe baza de cărbune din România care deține 7 grupuri energetice, cu o putere instalată de 2295 MW. Comunicate noi Stiri
Urmărire ca-n filme pe străzile Capitalei – 4 hoți de catalizatoare, prinși de polițiști după ce au intrat cu mașina într-un stâlp 8 decembrie 2022 Hoții ghinioniști au dat lovitura în parcarea unui supermarket din Sectorul 4 din Capitală după miezul nopții. Surprinși în plină acțiune de polițiști, hoții de catalizatoare s-au urcat într-o mașină și au demarat în trombă. Cu toate acestea, goana lor nu a durat mult, pentru că s-au izbit cu mașina… Citește mai mult
Opt militari români de la baza „Mihail Kogălniceanu”, reținuți pentru furt de combustibil – surse 16 noiembrie 2022 Marți, 15 noiembrie, au avut loc percheziții domiciliare, efectuate de procurorii de la Parchetul Militar, în mai multe localități din Constanța, într-un dosar ce vizează furtul de combustibil, relatează Realitatea PLUS, care citează surse. Din informațiile existente, în prezent se inventariază combustibilul pentru a se stabili prejudiciul. Vorbim despre 7… Citește mai mult
Amenzi mai mari pentru șoferii care circulă fără rovinietă – lege promulgată 20 iulie 202220 iulie 2022 Legea privind modificarea amenzilor în cazul șoferilor care circulă fără rovinietă a fost promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis și va intra în vigoare. Actul normativ modifică o ordonanță de guvern din 2002, în sensul actualizării cuantumului amenzilor pentru lipsa rovinietei valabile. Legea a fost adoptată de către deputați la… Citește mai mult