Iohannis: Alocarea a 2,5% din PIB pentru Apărare va permite derularea de proiecte majore de înzestrare a Forţelor Aeriene – Mesajul transmis de șeful statului Webpress, 20 iulie 202320 iulie 2023 Vă prezentăm în continuare textul mesajului: „În fiecare an, pe 20 iulie, sărbătorim Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, patronul spiritual al acestora. Aducem astăzi un omagiu tuturor celor care au servit sau servesc cu profesionalism și devotament, în țară și în străinătate, Forțele Aeriene, precum și aviația civilă de transport, utilitară și sportivă din România. Totodată, îi comemorăm pe temerarii pionieri ai aviației românești și pe cei care, personal navigant sau auxiliar, au făcut sacrificiul suprem pe câmpul de luptă, în teatrele de operații în care România a fost prezentă, precum și în misiunile și exercițiile desfășurate pe teritoriul național. Forțele Aeriene Române reprezintă o componentă modernă și importantă a Armatei României, fiind capabile să execute întreaga gamă de misiuni, de la apărarea spațiului aerian național și aliat până la sprijinirea autorităților publice în cazul unor situații de urgență. Contextul actual de securitate, deosebit de dificil, generat de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, a scos în evidență, încă o dată, importanța Forțelor Aeriene Române ca mijloc de răspuns la provocările militare de securitate din regiunea Mării Negre și de pe întregul Flanc Estic. Acțiunile oportune desfășurate de aviatorii militari, alături de militarii din celelalte categorii de forțe și structuri ale Armatei României, contribuie semnificativ la consolidarea profilului țării noastre la nivel regional și euroatlantic, dând consistență eforturilor naționale de creștere a securității aliate în regiune. Forțele Aeriene Române se află în plin proces de modernizare, ca parte a întăririi posturii de apărare a României, în concordanță cu deciziile aliate luate la ultimele Summituri NATO. Alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare va permite derularea de proiecte majore de înzestrare a Forțelor Aeriene și de îmbunătățire semnificativă a condițiilor de executare a misiunilor de luptă, precum suplimentarea aeronavelor F-16, care fac tranziția către platformele F-35. Totodată, pe teritoriul țării noastre urmează constituirea unui hub regional de instruire dedicat aeronavelor F-16, ceea ce va conferi României poziționarea ca lider regional pe acest palier, contribuind astfel la creșterea coeziunii, demonstrarea unității și întărirea posturii de descurajare și apărare euroatlantică. Dragi aviatori și membri ai Forțelor Aeriene, Sărbătoriți astăzi, cu mândrie, apartenența la marea familie a Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Implicarea și profesionalismul cu care vă dedicați tuturor misiunilor contribuie la creșterea prestigiului țării noastre la nivel regional și aliat. Vă încurajez să continuați cu aceeași abnegație, spirit de sacrificiu și devotament și vă doresc multă sănătate și succes. La mulți ani Aviației Române și Forțelor Aeriene!”, a transmis șeful statului, în mesajul publicat de Administrația Prezidențială. Administratie publica Afaceri / Comert Comunicate noi Finante / Contabilitate Institutii publice Politica Stiri Klaus Iohannis
BTA: Sofia va găzdui în septembrie cel mai mare eveniment de robotică din Bulgaria 5 septembrie 20224 decembrie 2025 Asociaţia Profesională pentru Robotică şi Automatizare (PARA) va organiza ceea ce se anunţă drept ”cel mai mare eveniment legat de robotică ce a avut loc vreodată în Bulgaria” – cea de-a patra ediţie anuală a Robotics Strategy Forum ce se va desfăşura la Sofia Tech Park în zilele de 19… Citește mai mult
În COREEA de NORD oamenii nu au voie să râdă timp de 11 zile. Mai mult, consumul de alcool este interzis. Care este motivul 16 decembrie 2021 Autoritățile guvernamentale au ordonat publicului să nu dea niciun semn de fericire în timp ce tara comemorează moartea sa. Kim Jong Il a condus Coreea de Nord din 1994 până la moartea sa în 2011, iar apoi a fost succedat de al treilea și cel mai mic fiu al său,… Citește mai mult
Neptun retrograd 2023 – Date importante și efecte asupra zodiilor. Ce ne aduce planeta iluziilor între 30 iunie și 6 decembrie 29 iunie 202330 iunie 2023 Neptun retrograd 2023 – Date importante și efecte asupra zodiilor. Neptun este cunoscut ca planeta viselor, iluziilor și spiritualității, făcând din perioada sa retrogradă un timp pentru introspecție și auto-descoperire. Este timpul să renunțăm la ceea ce nu ne mai servește și să îmbrățișăm adevăratul nostru scop. Neptun retrograd ne… Citește mai mult