Italian, urmărit penal pentru contrabandă cu arme Webpress, 11 noiembrie 2022 „Astăzi 11 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat o percheziție la domiciliul unui cetățean italian, în vârstă de 61 de ani, din Ilfov, bănuit pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. La percheziții au fost descoperite și ridicate 9 arme neletale, susceptibile a face parte din categoria armelor neletale supuse autorizării. Din cercetări, a rezultat faptul că, bărbatul ar fi procurat cele 9 arme neletale din mai multe țări membre ale Uniunii Europene, care ar fi fost aduse pe teritoriul României fără drept, prin intermediul diverselor societăți de curierat, pe cale terestră. Ulterior, armele ar fi fost comercializate prin intermediul firmelor de curierat, de pe teritoriul României sau din afara teritoriului țării. Cele 9 arme neletale au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii de la arme continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, se arată în comuniatul, Comunicate noi Stiri
Incident feroviar grav: peste două ore de întârzieri pe două rute CFR, după ce un tren privat a rupt pantograful și linia de contact 25 ianuarie 2024 Circulația trenurilor pe ruta Cernele – Răcari – Filiași – Țânțăreni a fost închisă temporar în cursul nopții, după ce un tren aparținând Astra Trans Carpatic a provocat probleme. „Circulația trenurilor pe relația Cernele – Răcari – Filiași – Țânțăreni a fost închisă temporar în cursul nopții, din cauza unui… Citește mai mult
Visarion Alexa, din nou în fața polițiștilor – Mărturii scandaloase din trecut: „Soția mea are 40 de ani, dar arată ca de 18” 28 septembrie 2022 Preotul Visarion Alexa, acuzat de agresi.une sexuală, a mers, miercuri, la secția de poliție din localitatea giurgiuveană Joița, pentru controlul judiciar impus de instanță în cazul său. Preotul Visarion Alexa, paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, a fost plasat sub control judiciar după ce mai multe femei l-au… Citește mai mult
Piata auto din UE a scazut si in februarie 2022 17 martie 2022 In luna februarie 2022, Inmatricularile de autoturisme noi in Uniunea Europeana au scazut cu -6.7% fata de februarie 2021, atingandu-se un nivel de 719.465 unitati, conform datelor ACEA trimise de ACAROM. Pe primele doua luni din 2022 in UE au fost inmatriculate un numar de 1.401.960 unitati, o scadere cu -6.4% fata de perioada similara din 2021 si au fost… Citește mai mult