Kia EV6 a primit cinci stele la testele de siguranță Euro NCAP Webpress, 26 mai 2022 Crossover-ul 100% electric KIA EV6 a primit cel mai mare rating de siguranță în urma testării extinse de către Euro NCAP, cea mai importantă organizație independentă de testare a siguranței auto din Europa. EV6 a obținut ratingul maxim de cinci stele, demonstrând și mai mult caracteristicile impresionante de siguranță ale automobilului. Modelul EV6 a obținut un scor de 90% pentru protecția ocupanților adulți, 86% pentru protecția ocupanților copii, 64% pentru participanții vulnerabili din trafic, inclusiv pietonii și 87% în categoria „asistență pentru siguranță”, care evaluează un automobil pe baza disponibilității unei suite cuprinzătoare de tehnologii de evitare a accidentelor. Euro NCAP a lăudat habitaclul modelului EV6 pentru că a rămas stabil în testul de impact frontal și oferă o bună protecție a genunchilor și femurului tuturor ocupanților. Testele pentru scaunele din față și tetiere au demonstrat o bună protecție împotriva rănilor provocate de lovituri la cap în cazul unei coliziuni din spate. În testul de impact lateral și testul de impact mai sever al montanților, EV6 a obținut punctaje maxime, oferind o protecție puternică a tuturor zonelor critice ale corpului șoferului și pasagerilor. EV6 a obținut rezultate bune și la testele pentru ocupanții copii, automobilul protejând toate zonele critice ale corpului manechinelor reprezentând pasageri de șase și zece ani. La testarea tehnologiilor de asistență pentru siguranță ale modelului EV6, Euro NCAP a evidențiat performanța sistemului de frânare automată de urgență (AEB – Automatic Emergency Braking) al automobilului, care a răspuns bine la detectarea altor automobile și a evitat impactul în majoritatea scenariilor de testare. Alte caracteristici de siguranță evidențiate de EuroNCAP au fost sistemul Multi-Collision Braking (MCB) al modelului EV6, care acționează automat frânele după un impact pentru a evita coliziunile secundare și sistemul eCall care alertează serviciile de urgență în cazul unui accident. Rating-ul înalt de siguranță obținut de modelul EV6 a fost permis de platforma E-GMP (Electric-Global Modular Platform) de înaltă rezistență și de structura rigidă a caroseriei. Siguranța habitaclului a fost îmbunătățită prin utilizarea oțelului de înaltă rezistență, care reprezintă 63.6% din structura caroseriei modelului EV6, în timp ce ștanțarea extinsă la cald în timpul procesului de producție a dus la o valoare de rigiditate la torsiune impresionantă, de 48.5. Un total de șapte airbag-uri avansate sunt disponibile în modelul EV6, inclusiv un airbag lateral central care ajută la protejarea împotriva unei coliziuni dintre capul șoferului și pasagerul de pe scaunul din față. Toate modelele EV6 sunt echipate standard cu sistemele Kia de management a stabilității vehiculului (VSM) și control electronic al stabilității (ESC) pentru a ajuta șoferii să mențină controlul la frânare și în viraje. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Horoscopul zilei, vineri 23 iunie 2023. Saturn ar vrea să ne pună limitări în acțiuni, dar Jupiter ne sare în ajutor 23 iunie 202323 iunie 2023 Horoscop zilnic BERBEC Starea ta mentala te poate ajuta sa imbunatatesti aspecte sau te incurajeaza sa cauti cel mai prost scenariu. Tu alegi dupa care voce te iei azi. Oricum, cu planetele cheie care iti agita emotiile, este nevoie de prudenta si constientizare referitor la ceea ce simti. Indiferent daca… Citește mai mult
Firma lui Dorinel Umbrărescu a mai perforat o conductă de gaze în timpul unor lucrări neautorizate – Incident păstrat la secret 30 octombrie 2023 Mai exact, un angajat al Tehnostrade, firma deținută de Umbrărescu, a simțit emanații de gaz și a sunat la Transgaz. Potrivit companiei de stat, acolo a avut loc o intervenție neautorizată a angajaților Tehnostrade, care nu au respectat interdicția de a nu lucra aproape de conducta care făcea alimentarea în… Citește mai mult
Jeep îşi actualizează SUV-ul emblematic Wrangler 6 aprilie 2023 Jeep îşi actualizează SUV-ul emblematic Wrangler cu mai multe capacităţi, tehnologii şi caracteristici, în timp ce se luptă pentru cumpărătorii de off-road cu noul Ford Bronco, relatează CNBC. Jeep Wrangler 2024 are un design exterior evolutiv, care este tipic pentru acest SUV, şi un interior reproiectat care include caracteristici suplimentare… Citește mai mult