Klaus Iohannis a semnat. Modificări majore la impozitarea PENSIILOR PRIVATE Webpress, 16 noiembrie 2022 Odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, nu vor mai fi impozitate contribuţiile la pilonul II de pensii, ci doar câştigurile aferente sumelor acumulate. Actul normativ pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează să se efectueze plăţi din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III, precum şi segmentul pensiilor ocupaţionale, conform Agerpres. Potrivit legii, reprezintă venituri din pensii drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale Legii 204/2006 privind pensiile facultative şi ale Legii 1/2020 privind pensiile ocupaţionale. Legea prevede că venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit titlului V – contribuţii sociale obligatorii. „Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii: (1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V – Contribuţii sociale obligatorii. (2) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor la care, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1). (3) Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii. (4) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale, şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1). (5) Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/ sau ocupaţionale, precum şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii”, arată actul normativ promulgat de către şeful statului. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
FOTO | La un pas de tragedie: două persoane care mergeau pe trotuar, lovite în plin de o maşină, la Galaţi 26 decembrie 2021 Victimele, o femeie în vârstă de 66 ani și un bărbat în vârstă de 54 ani, au suferit mai multe răni și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Şoferul care a pătruns cu maşina pe trotuar nu consumase băuturi alcoolice, a arătat testul făcut de oamenii legii. „În… Citește mai mult
Amendă uriașă pentru furnizorii de imunoglobulină. Cum s-au înțeles aceștia ca să nu mai vândă pe piața din România 15 februarie 2022 „Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci companii farmaceutice, furnizoare de imunoglobuline şi alte medicamente derivate din plasma umană, precum şi asociaţia reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) cu amenzi în valoare totală de 353.393.694 lei (aproximativ 71 milioane euro)”, anunţă autoritatea de concurenţă. Companiile sanctionate… Citește mai mult
Stiri Prognoza Meteorologică: Ce Ne Așteaptă după Episodul de Frig și Ploi în România 12 octombrie 2026 România se pregătește pentru un episod meteo variat, cu frig și precipitații. Află prognoza detaliată pe regiuni și implicațiile acesteia pentru cetățeni. Citește mai mult