Klaus Iohannis, față în față cu premierul Austriei după blocarea României la Schengen – Ce diplomație face președintele Webpress, 14 decembrie 2022 Klaus Iohannis a anunțat că România nu va ataca votul din JAI la Curtea Europeană de Justiție. Singura soluție e diplomația, a mai spus președintele. Pe de altă parte, președintele a precizat că nu trebuie să ne facem speranțe mari. Următoarea decizie privind aderarea țării noastre la Schengen ar putea avea loc abia la anul. Klaus Iohannis a vorbit și despre decuplarea României de Bulgaria, la următorul vot. „Statul român nu va ataca decizia politicienilor de la Viena, la Curtea Europeană de Justiţie, şi nici nu va boicota companiile austriece. Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie – cu diplomație. Orice altceva, după părerea mea, este exclus. Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi și așa mai departe. Și vreau să vă spun foarte clar: nu va exista, deci, atenție, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme. Nu cred că și-a imaginat cineva că de săptămâna trecută până astăzi Austria sau Olanda și-au schimbat atitudinea și ce n-am rezolvat săptămâna trecută în JAI, rezolvăm, astăzi, în Consiliul European. Nu este bine să avem astfel de așteptări”, a precizat Iohannis. La reuniunea Consiliului European programată joi, Klaus Iohannis va explica de ce România merită să devină stat membru Schengen, dar fără să se aştepte ca Austria să îşi schimbe votul, mai devreme, de martie anul viitor. Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Summitul Uniunea Europeană-Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), iar joi va lua parte la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles în care va ridica şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Nicușor Dan acuză o lacună legislativă în cazul exproprierilor; valoarea a 12 ha din Parcul IOR ar fi de 80 de milioane de euro 4 februarie 2024 Primarul a declarat că există o „problemă de practică” la nivelul notarilor, adăugând că suma pentru exproprieri ar trebui să fie proporţională cu suprafaţa construibilă a unui teren. Pentru exemplificare, el a atras atenţia că, potrivit regulamentului de urbanism, în cazul unui teren construibil, valoarea coeficientului de utilizare a… Citește mai mult
Gabriel Oprea: Poliția de Frontieră Română, o structură deosebit de importantă în orice vremuri, are astăzi un rol esențial pentru Europa 24 iulie 2023 “Poliția de Frontieră Română, care împlinește astăzi 159 de ani de existență, este o structură deosebit de importantă în orice vremuri, dar astăzi are un rol esențial pentru Europa. România securizează frontiera de est a Uniunii Europene, respectiv peste 1.100 de kilometri din cei peste 2.070 care reprezintă întreaga frontieră… Citește mai mult
CUTREMUR, marți dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul 18 octombrie 2022 În ziua de 18 octombrie, la ora 09:54:03 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.8, la adâncimea de 105km. Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 76km E de Brasov, 86km NE de Ploiesti, 108km S de Bacau, 116km V de Galati, 116km V de Braila,… Citește mai mult