Klaus Iohannis, în SUA: „Conflictele prelungite, precum cele din regiunea Mării Negre, trebuie gestionate fără întârziere”” Webpress, 21 septembrie 2022 „Apreciez iniţiativa de care au dat dovadă Uniunea Europeană şi Statele Unite, care au făcut eforturi consistente pentru a contracara numeroasele consecinţe ale războiului brutal şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. Alături de energie, alimentele sunt folosite de Rusia ca armă, cu consecinţe la scară globală, în special pentru partenerii noştri africani. Securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară pe agenda internaţională, mai ales în sensul găsirii unor soluţii concrete. România face deja acest lucru. Practic, ca stat membru al NATO şi UE cu cea mai lungă graniţă cu Ucraina, România a fost în prima linie a răspunsului la criza multidimensională cauzată de agresiunea Rusiei. Pe lângă sprijinirea a peste 2,3 milioane de refugiaţi ucraineni care ne-au trecut frontiera şi acordarea de ajutoare umanitare semnificative, o componentă cheie a susţinerii hotărâte şi responsabile a României pentru Ucraina a fost facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene. De la începutul invaziei, Portul românesc Constanţa, de la Marea Neagră, şi porturile noastre de la Dunăre au devenit principale porţi de acces pentru exportul de cereale ucrainene în străinătate. Peste 4 milioane de tone de cereale au tranzitat deja România, reprezentând 60% din cerealele exportate de Ucraina. Pentru a face posibil acest lucru, România a accelerat tranzitul către diferite părţi ale lumii.În termeni ai acţiunii multilaterale, am facilitat rapid prezenţa Programului Alimentar al Naţiunilor Unite în România şi am oferit o contribuţie voluntară la Fondul Naţiunilor Unite de reacţie rapidă în cazuri de urgenţă, răspunzând apelului Secretarului General Guterres, pentru a combate foametea. La crizele suprapuse cu care ne confruntăm vom reuşi să găsim soluţii reale numai rămânând uniţi şi susţinând iniţiative precum Summitul de astăzi privind securitatea alimentară. De aceea reafirm angajamentul deplin al României pentru a-şi îndeplini aceste responsabilităţi”, a spus președintele României. „Contribuţia solidă a României la diverse operaţiuni în jurul globului constituie o dovadă a angajamentului nostru. Trebuie să ne asigurăm că, în conformitate cu agenda Acţiunii pentru Menţinerea Păcii, misiunile ONU de menţinere a păcii devin mai eficiente şi contribuie la soluţii politice pentru rezolvarea conflictelor, plasând drepturile omului în centrul acţiunilor. De asemenea, avem nevoie de acţiuni ferme ale comunităţii internaţionale pentru a proteja şi a promova drepturile omului. Trebuie să consolidăm sistemul ONU pentru Drepturile Omului şi să asigurăm finanţarea sustenabilă şi adecvată pentru toate activităţile acestuia”, a afirmat Iohannis. „Conflictele prelungite, precum cele din regiunea Mării Negre, trebuie gestionate fără întârziere”, a subliniat Klaus Iohannis. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
23 modificări fiscale adoptate vineri de Guvern: creșterea TVA la băuturile cu zahăr la 19%, mărirea accizelor la alcool și tutun, TVA 9% în Horeca și altele/ O listă a Finanțelor 15 iulie 202215 iulie 2022 Guvernul a adoptat vineri ordonanța prin care cresc mai multe taxe în România. Ministerul Finanțelor a venit cu lista de măsuri adoptată. Bineînțeles, dacă au băgat vreo „șopârlă” în document, vom afla după ce se va publica în Monitorul oficial. Ce măsuri spune Ministerul că s-au adoptat: 1. Extinderea facilității… Citește mai mult
Raed Arafat anunță noi măsuri din 2022, după creșterea infectărilor – Mesaj despre închiderea școlilor 9 decembrie 2021 „E foarte probabil să vedem o oarecare creştere, e posibil acest lucru. Clar că e posibil să avem o creştere. Acum, cum va fi această creştere, ce va impune această creştere… Dacă vedem că această creştere impune nişte măsuri suplimentare, o să se discute la nivelul CNSU-ului, cu Ministerul Sănătăţii,… Citește mai mult
ROMÂNIA SUVERANĂ: România nu e a lui Orban, nici a lui Putin, ori a oricui crede că i se cuvine! Este a românilor, indiferent de etnia din care fac parte! 31 ianuarie 2023 Astăzi, un grup de extremiști a semnat o scrisoare deschisă prin care solicită președintelui Klaus Iohannis, Guvernului și Parlamentului să inițieze procedurile de secesiune a Transilvaniei. Ba chiar există și site-uri cu cronometru, prin care se anunță desprinderea Transilvaniei de patria mamă. Dragilor, România nu este a lui Orban, nici… Citește mai mult