Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Klaus Iohannis: „Sub dictatură, românii au trăit în teroare, în frig și în întuneric într-o societate-închisoare”

Webpress, 22 decembrie 2022

„Decembrie 1989 reprezintă momentul care a schimbat definitiv parcursul României. Prin credința și voința românilor care nu au mai suportat umilințele regimului comunist, țara noastră s-a îndreptat ireversibil spre democrație, un drum pe care ni l-am asumat de aproape trei decenii și jumătate.

În România, în mod dramatic, în Decembrie 1989 comunismul nu a putut fi îndepărtat decât după ce, până în ultima sa clipă, s-a dedat la violențe, abuzuri și crime, aceleași arme care au dus la instaurarea lui la putere. Sângele vărsat și viețile jertfite pentru libertate nu pot fi date uitării, iar sacrificiul eroilor care ne-au eliberat de tirania comunismului va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră națională.

Cel mai nobil mod prin care îi putem onora pe cei care și-au dat viața pentru ca noi să putem fi liberi este de a proteja democrația și statul de drept și de a respinge orice formă a extremismului și populismului.

La 33 de ani de la Revoluția anticomunistă, viața românilor este complet diferită. Cetățenii se bucură de drepturi și libertăți care, înainte de decembrie 1989, reprezentau doar aspirații ce păreau mai degrabă imposibil de atins.

Astăzi, România este un stat democratic, profund atașat valorilor euroatlantice și un partener de încredere pentru aliații noștri, fapt dovedit și recunoscut în mod constant. Ca membru al Uniunii Europene și al NATO, România continuă să își consolideze democrația și, prin eforturile autorităților și sprijinul primit din partea structurilor din care face parte, să se dezvolte și să reducă decalajele generate de regimul comunist și să elimine consecințele nefaste ale acestuia.

Deși trăim vremuri dificile, în care întreg continentul european suferă din cauza consecințelor războiului de la granițele noastre, este de neconceput ca generații care au avut șansa de a nu cunoaște ororile totalitarismului să cadă pradă discursului nostalgic comunist. Cu toate acestea, pe fondul instabilității ultimei perioade, a dificultăților economice, a crizei cauzate de pandemia de COVID-19, discursul populist încearcă să pună sub semnul întrebării valorile prezentului. Astfel de viziuni periculoase ne afectează pe toți și pot câștiga teren pe fondul provocărilor actuale.

După 33 de ani de la înlăturarea comunismului, trebuie să respingem categoric distorsionarea adevărului despre trecutul nostru recent și evocarea unor sentimente de nostalgie legate de această perioadă. Regimul comunist a fost unul criminal, represiv și abuziv! Sub dictatură, românii au trăit în teroare, în frig și în întuneric într-o societate-închisoare, izolați de restul Europei și al lumii, lipsiți de drepturi și libertăți. Sute de mii de cetățeni ai patriei noastre au pierit în închisori, alte sute de mii au căutat libertatea în exil, riscându-și viața și expunându-și familiile celor mai aspre consecințe.

Generațiile tinere au misiunea de a veghea la continuarea parcursului democratic al țării, conștientizând că drepturile noastre au fost cu greu dobândite în 1989, prin sacrificiul românilor mânați de un curaj extraordinar, care s-au ridicat împotriva dictaturii, înfruntând lovituri și gloanțe.

Neînfăptuirea actului de justiție cu privire la crimele petrecute în timpul Revoluției din Decembrie 1989 rămâne un punct nevralgic al societății noastre. Faptul că nici până la acest moment Justiția nu a identificat și sancționat vinovații pentru crimele comise în timpul Revoluției nu face decât să întrețină sentimente de durere și frustrare. În lipsa dreptății, masacrele comise asupra populației civile vor rămâne răni care nu se vor vindeca niciodată.

De Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, reiterez angajamentul ferm privind asumarea corectă a trecutului și promovarea valorilor democratice și ale statului de drept. Ne înclinăm în fața jertfei înaintașilor noștri și le păstrăm vie memoria, prețuind și protejând valorile pentru care s-au sacrificat în Decembrie 1989”, a spus Klaus Iohannis.

Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Stiri

Tensiuni în Creștere între Rusia și Azerbaidjan: O Analiză a Consecințelor Politice și Sociale

18 august 2026

Tensiunile recente dintre Rusia și Azerbaidjan marchează o escaladare gravă a conflictelor regionale, având implicații profunde pentru securitatea internațională și politicile energetice.

Citește mai mult

Ipoteze incredibile despre hepatita misterioasă la copii: Paracetamolul și câinii ar putea fi cauza

9 mai 202210 mai 2022

Proprietarii de câini ar putea fi în alertă după ce specialiștii în sănătate britanici au anunțat că animalele lor de companie ar fi putut declanșa focarul de hepatită. De vină poate fi și un medicament în acest caz, nu numai animalele de companie. Înalții oficiali din Sănătate din Marea Britanie…

Citește mai mult
Stiri

Marco Rubio în India: O misiune pentru repararea relațiilor economice și strategice

23 mai 2026

Vizita secretarului de stat Marco Rubio în India are scopul de a restabili relațiile afectate de tarifele vamale, având implicații profunde pentru parteneriatele strategice.

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.029)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.299)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (558)
  • Stiri (39.280)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (912)
  • Ilie Bolojan (830)
  • Marcel Ciolacu (598)
  • Nicolae Ciucă (585)
  • Klaus Iohannis (579)
  • Sorin Grindeanu (414)
  • George Simion (311)
  • Călin Georgescu (239)
  • Eugen Tomac (218)
  • Kelemen Hunor (161)
  • Gabriela Firea (146)
  • Traian Băsescu (142)
  • Florin Cîțu (132)
  • Rareș Bogdan (130)
  • Dominic Fritz (125)
  • Ludovic Orban (103)
  • Cătălin Predoiu (101)
  • Victor Ponta (93)
  • Diana Șoșoacă (91)
  • Crin Antonescu (69)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info