Klaus Iohannis trage un semnal de alarmă în privința schimbărilor climatice: „Nicio țară sau națiune nu este scutită de efectele lor” Webpress, 19 octombrie 2023 Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi,un mesaj în deschiderea „Climate Change Summit. Solutions for the Future”, prezentat de către Alexandra-Maria Bocşe, Consilier de Stat – Departamentul Climă şi Sustenabilitate. Şeful statului a afirmat că, pentru a aborda în mod eficient schimbările climatice, trebuie să lucrăm împreună, dincolo de graniţele naţionale şi cele sectoriale, pentru a accelera procesul decarbonizării globale. Şeful statului a mai arătat că schimbările climatice joacă un rol din ce în ce mai important pe agenda publică şi instituţională în România şi că o mare varietate de actori sunt implicaţi în căutarea soluţiilor cheie pentru adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea acestora. ”Impactul schimbărilor climatice este global deoarece nicio ţară sau naţiune nu este scutită de efectele lor. În calitate de Preşedinte al României, sunt implicat la nivel naţional şi la nivel internaţional în abordarea acestei provocări fără precedent pentru ţara mea şi pentru întreaga lume. Pentru a aborda în mod eficient schimbările climatice, trebuie să lucrăm împreună, dincolo de graniţele naţionale şi cele sectoriale, pentru a accelera procesul decarbonizării globale. În ultimii ani, am întărit poziţia României în diplomaţia climatică prin implicarea mea constructivă în summiturile privind clima şi sustenabilitatea şi mesele rotunde internaţionale la nivel înalt. De asemenea, mă bucur că schimbările climatice joacă un rol din ce în ce mai important pe agenda publică şi instituţională în România şi că o mare varietate de actori sunt implicaţi în căutarea soluţiilor cheie pentru adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea acestora”, se arată în mesajul preşedintelui. Klaus Iohannis afirmă că cea de-a doua ediţie a Climate Change Summit contribuie la acest proces reunind reprezentanţi ai instituţiilor publice, precum şi experţi din mediul academic, think-tank-uri, ONG-uri, mediul de afaceri şi structuri internaţionale şi supranaţionale pentru a aborda subiecte de actualitate în lupta împotriva schimbărilor climatice. ”Prin urmare, vă doresc mult succes, în următoarele două zile, în explorarea instrumentelor financiare climatice şi legislative inovatoare şi în formularea de soluţii pentru oraşe sustenabile şi producţie alimentară sustenabilă, precum şi pentru o cooperare regională şi internaţională în domeniul climei consolidate. Permiteţi-mi, de asemenea, să îmi manifest aprecierea pentru faptul că o parte a evenimentului dumneavoastră are loc în universităţi, aducând mai aproape de tinerele generaţii conversaţia despre schimbările climatice. Copiii şi tinerii sunt profund preocupaţi de schimbările climatice şi de efectele acestora asupra vieţii lor, dar în acelaşi timp sunt foarte dornici să se implice în abordarea acestora. Trebuie să le dăm putere şi să le oferim oportunităţi de a participa la accelerarea tranziţiei verzi, inclusiv asigurându-ne că au competenţele şi instrumentele potrivite în acest sens”, a subliniat preşedintele. Şeful statului a menţionat că ”valurile de căldură, furtunile violente, inundaţiile şi incendiile de vegetaţie din ce în ce mai frecvente demonstrează fără tăgadă impactul fizic negativ al schimbărilor climatice”. ”În acelaşi timp, atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea declanşează schimbări fundamentale în societate şi economie. Ele generează provocări, dar şi oportunităţi pentru afaceri sustenabile, manufactură verde şi locuri de muncă verzi, care ne vor permite să ne dezvoltăm într-o manieră sustenabilă. Printr-o gândire deschisă spre inovare putem profita de oportunităţile asociate tranziţiei verzi. În contextul în care lumea se pregăteşte să se reunească, să-şi evalueze şi recalibreze acţiunea climatică la COP28 pe final de an, apelăm la experţi în procesul de stabilire a mandatului pentru COP şi în realizarea ţintelor climatice”, a mai transmis preşedintele Klaus Iohannis. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Alexandra Păcuraru: Lângă noi se petrec nenorociri cumplite 19 octombrie 2023 Doar la Berlin, sute de oameni au fost răniți, printre care și 60 de polițiști, în confruntările cu extremiștii musulmani, care cer răzbunare împotriva Israelului. Minciuna cu atacul de la spitalul din Gaza, care s-a dovedit fara dubiu o eroare a teroriștilor, a aruncat în aer posibilitatea dialogului între părți…. Citește mai mult
UE, gata pentru „o soluţie temporară, într-o perioadă excepţională”: este vizat gazul de import. Oficial: „Fără o soluţie europeană, riscăm fragmentarea” 5 octombrie 2022 „Introducerea unei plafonări generale a preţului la gaz este o soluţie temporară până când vom dezvolta un nou index al preţurilor în UE care să asigure o mai bună funcţionare a pieţei, iar Comisia a început să lucreze deja la asta. O astfel de plafonare a preţului la gaz trebuie… Citește mai mult
Canicula face ravagii. Cod portocaliu în 20 de județe. LUNI va fi și mai rău – HARTA 27 august 2023 AVERTIZARE METEOROLOGICĂCOD GALBENInterval de valabilitate: 28 augustFenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicatZone afectate: conform textului și hărții Luni (28 august) valul de căldură se va menține. În estul Transilvaniei, în Dobrogea și în nordul Munteniei și al Olteniei disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală… Citește mai mult