La ce temperatura trebuie setat aerul condiționat pe timp de vară – Cei mai mulți oameni nu respectă recomandările și riscă să se îmbolnăvească Webpress, 4 iulie 2023 La ce temperatură trebuie setat aerul condiționat. Aparatele de aer condiţionat trebuie verificate şi curâţate anual, iar temperatura trebuie setată cu cel mult 10°C sub cea din exterior pentru pentru a ne proteja sănătatea pe timpul verii, recomandă specialiștii. “Deşi folosirea unui aparat de aer condiţionat nu poate cauza răceala, aceasta fiind contractată doar ca urmare a prezenţei unui virus, un aparat de aer condiţionat utilizat sau întreţinut în mod necorespunzător poate cauza simptome similare unei răceli sau chiar alergii”, explică un specialist. Pe lângă întreţinerea periodică, care presupune curăţirea componentelor interne ale aparatului de aer condiţionat şi preîntâmpină dezvoltarea mucegaiurilor sau a bacteriilor, trebuie evitată setarea aparatului de aer condiţionat la temperaturi prea joase. Potrivit standardelor internaţionale, nu este recomandată setarea unui aparat de aer condiţionat sub 25 °C şi nici la o temperatură cu peste 6 °C sub cea de la exterior. Temperaturile mai mici reduc umiditatea la interior, ceea ce determină uscarea membranelor din nas şi gât, iar acest lucru poate cauza simptome similare unei răceli. În zilele caniculare, diferenţa poate creşte, dar nu peste 10 °C, pentru a evita efectul de şoc termic cauzat de diferenţele mari de temperatură atunci când este realizată trecerea de la un ambient rece la unul foarte cald şi invers. Comunicate noi Stiri
Stiri Protestele din Piața Victoriei: Tensiuni între fermieri și autorități în contextul politic actual 15 septembrie 2026 Protestele din Piața Victoriei reflectă tensiuni sociale profunde în România, iar liderii politici, precum Sorin Grindeanu, cer dialog și măsuri responsabile pentru a detensiona situația. Citește mai mult
Politica Reorganizarea Poliției Locale a Capitalei: Implicații și Perspective în Contextul Eficienței Administrative 5 mai 20266 mai 2026 Reorganizarea Poliției Locale a Capitalei aduce reduceri semnificative de posturi, dar ce implicații va avea aceasta asupra serviciilor publice și comunității? Citește mai mult
Criminalul fetei plecate la colindat a fost trimis în judecată pentru omor calificat 21 ianuarie 2023 Ancheta procurorilor a scos la iveală că tânărul ar fi premeditat totul. Înainte de a-și pune în aplicare planul diabolic, tânărul s-ar fi înarmat. Prin urmare, el a comis crima cu discernământ. „S-a reţinut că, pe fondul geloziei, după ce, în prealabil îşi procurase un cuţit, un aparat cu electroşocuri… Citește mai mult