Lagărul groazei de la Cighid, scenariul care se repetă în prezent – Bătrâni umiliți, bătuți și lăsați să moară în azile

Lagărul groazei de la Cighid este scenariul care se repetă în prezent. „Castelul groazei” sau „Lagărul de exterminare al copiilor”. Așa era numit căminul-spital de la Cighid, din județul Bihor în perioada comunistă. În frigul tăios, îngesuiți și închiși în saloane întunecate fără geamuri, copiii cu handicap erau înfometați și lăsați la voia sorții.

La Cighid ajungeau copiii cu diagnostice grave, cu handicap sever, care erau declarați irecuperabili. Aici erau pur și simplu considerați rebuturi, o povară de care societatea se putea lipsea. Aici era, de altfel, destinația finală pentru mulți dintre ei. Și oricât de gravă era starea lor, nu erau trimiși niciodată la spital. Mureau lent, unul câte unul, în singurătate.

Sîrmanca este una dintre supraviețuitoarele de la Cighid. Și-a spus povestea inclusiv în fața Consiliului Europei. Acum, și-a adus aminte de salonul cu numărul 8, în care a stat ani de zile, alături de alte suflete. De acolo, nu știa niciodată dacă e zi sau noapte. Iar întunericul era mai crunt decât bătaia.

Părinții ei au abandonat-o imediat după naștere. La 3 ani a fost adusă aici.

„Noi am fost trimiși, de fapt, să murim. Cu furtunul cu apă rece, bătuți, dezbrăcați mai mulți în paturi… Eram foarte chinuiți, foarte bătuți. Nu aveam nici căldură, nici curent, nu aveam nimic… Dacă nu aveam nici haine pe noi”, a spus o supraviețuitoare.

În ciuda ororilor greu de cuprins în cuvinte, femeia și-a regăsit puterea. Acum e mamă și visează la o viață fără grija zilei de mâine.

Dintre toate căminele și spitalele în care au fost internați copii în perioada comunismului, Cighid a avut lista neagră. 160 de copii cu dizabilități și-au pierdut viața în cămin din 193. La 34 de ani de la revoluție, însă, statul român încă nu a condamnat oficial pe nimeni pentru ororile suferite de copii.