Larva gândacului de bălegar – cea mai nouă „delicatesă” introdusă de Uniunea Europeană pe lista alimentelor Webpress, 19 ianuarie 2023 omisia Europeană a dat undă verde comercializării larvelor de gândac de bălegar (Alphitobius diaperinus) după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a adăugat acest tip de insectă pe lista celor potrivite pentru comercializare și consum uman. Această insectă devine a patra al cărei consum este permis de Uniunea Europeană, de când această listă a început să fie reglementată în 2018, și este sigură în condițiile de utilizare propuse, după cum afirmă Organizaţia Consumatorilor şi Utilizatorilor (OCU). Chiar și așa, autoritățile avertizează că poate provoca reacții alergice la cei care au intoleranță la crustacee, relateaza 20 minutos citat de Rador. În iulie 2022, EFSA a emis o evaluare pozitivă cu privire la larvele de gândaci. S-a evaluat siguranța consumului de preparate congelate și liofilizate ale acestei insecte. Pot fi gătite întregi sau sub formă de pudră sau făină. Pot fi adăugate ca ingredient în diverse produse alimentare, cum ar fi batoane de cereale, paste, analogi de carne și produse de panificație. Abia în luna ianuarie a fost autorizată comercializarea larvei gândacului de bălegar în Uniunea Europeană. În Spania, pe lângă aceasta, celelalte insecte permise sunt viermele de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria) și greierul domestic (Acheta domesticus), fie sub formă congelată, uscată sau pudră. Acesta din urmă, care a fost autorizat în primele zile ale anului 2023, poate fi folosit pentru produse precum pâine și chifle multicereale, biscuiți și grisine, batoane de cereale, paste, sosuri sau pizza, potrivit datelor colectate de Asociaţia Consumatorilor – FACUA. Comunicate noi Stiri
Star pop canadian, condamnat în China pentru că ar fi violat trei fete. Kris Wu va sta 13 ani după gratii 25 noiembrie 202225 noiembrie 2022 Un tribunal din Beijing l-a condamnat pe starul pop canadian, născut în China, Kris Wu, la 13 ani de închisoare, după ce l-a găsit vinovat de viol, la aproximativ un an după arestarea sa în China, unde s-a născut și și-a construit o carieră de succes. Instanța din districtul Chaoyang… Citește mai mult
Stiri Reducerea birocrației în educație: O nouă viziune a ministrului Sorin Costreie 22 octombrie 2026 Ministrul Sorin Costreie propune eliminarea birocrației din educație printr-un experiment-pilot, vizând îmbunătățirea rezultatelor elevilor. Citește mai mult
Politica Conflictul din Vămile României: Sindicaliștii Protestează Împotriva Legii Salarizării și Amenință cu Greva Generală 27 mai 202628 mai 2026 Protestele angajaților din vămile românești reflectă nemulțumiri adânci legate de condițiile de muncă și de legea salarizării unitare, amenințând cu greva generală. Citește mai mult