Ligia Deca, noul prorector al SNSPA Webpress, 8 ianuarie 2025 Potrivit unui comunicat de presă al SNSPA, lect. univ. dr. Ligia Deca este cadru didactic al Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) din anul 2022. ‘În perioada octombrie 2022 – decembrie 2024, Ligia Deca a fost ministrul Educației, perioadă în care a implementat politici educaționale importante, contribuind la dezvoltarea sistemului de învățământ din România. A fost membru al Panelului de Înalt Nivel pentru Profesia Didactică, convocat de Secretarul General al ONU. Anterior, între 2019 și 2022, a deținut funcția de consilier prezidențial în cadrul Administrației Prezidențiale, unde a coordonat Departamentul Educație și Cercetare și procesul de elaborare a viziunii strategice ‘România Educată”, afirmă sursa citată. Ligia Deca a ocupat, de asemenea, funcția de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale între 2015 și 2019. În perioada 2010 – 2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, iar în perioada 2008-2010 a fost președintele Uniunii Europene a Studenților. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni în PSD: Demisia lui Constantin Toma și reacția Olguței Vasilescu 3 iunie 2026 Demisia lui Constantin Toma din conducerea PSD și reacția Olguței Vasilescu evidențiază tensiunile interne ale partidului, provocând întrebări despre viitorul acestuia. Citește mai mult
Dieta cu ouă. Cea mai simplă și mai eficientă dietă. Cum funcționează 20 ianuarie 2024 Ce presupune dieta cu ouă?Dieta cu ouă este un plan alimentar flexibil, care poate fi adaptat pentru a se potrivi nevoilor individuale. Cu toate acestea, în esență, dieta se bazează pe consumul de ouă ca sursă principală de proteine și grăsimi sănătoase, în timp ce se limitează sau se… Citește mai mult
STUDIU | Din cauza producției mașinilor electrice, jumătate de milion de locuri de muncă sunt în PERICOL! UE trage un semnal de ALARMĂ 6 decembrie 202131 martie 2022 Sigrid de Vries secreta generala a CLEPA, solicită ca acest impact social să fie luat în considerare în politicile publice viitoare. Electrificarea ar putea permite, de asemenea, noi recrutări, în special în software, fabricarea și asamblarea celulelor bateriei, ceea ce ar reduce pierderea netă de locuri de muncă la 275.000,… Citește mai mult