Locul de poveste din România unde Soarele parcă răsare de 2 ori. Fenomenul, vizibil doar în această perioadă a anului Webpress, 2 iulie 20232 iulie 2023 Ei bine, este vorba despre satul Rimetea, situat mai sus de Aiud. Locul este unul superb şi se învecinează cu crestele pietroase ale Munților Trascău (Piatra Secuiului 1171 m). Fenomenul este mai mult decât o iluzie optică, ține mai degrabă de relieful zonei. Zecile de creste ale Pietrei Secuiului se află la est (Răsărit) de Rimetea, însă două din ele sunt cu mult mai înalte decât celelalte. De fapt, ele se înalţă atât de mult, încât soarele răsare după prima creastă şi dispare în spatele celei de-a doua (care blochează lumina răsăritului) urmând apoi să răsară din nou, ceea ce generază acest fenomen care îi lasă cu gura căscată pe turiști. Abia când soarele depășește Piatra Secuiului se poate spune că a răsărit, la Rimetea. Dublul răsărit al soarelui se petrece numai pe timp de vară, la sfârșitul lui iunie și pe parcursul lunii iulie. Localitatea Rimetea se află la 24 de kilometri de Aiud și la 7 kilometri de Buru, la poalele vârfului Piatra Secuiului. Este locul unde populaţia, majoritatea maghiară, păstrează cel mai bine tradiţiile. Puțini ştiu că Rimetea a fost, pe vremuri, un renumit oraș, cu peste 2.000 de locuitori. Situat într-un peisaj de vis din Munţii Trascău, Rimetea este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase sate din România. Arta / Divertisment Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiinta / Cercetare Stiri
Ce înseamnă „temperatura resimțită” și cum este ea calculată – Explicațiile științifice ale specialiștilor 19 iulie 202319 iulie 2023 Ce este temperatura resimțită? Temperatura resimțită, cunoscută și sub denumirea de indice de căldură sau indice de disconfort termic, este o măsură a senzației termice percepută de către corpul uman în funcție de combinația dintre temperatura aerului, umiditatea relativă, vântul și radiația solară. Aceasta este adesea diferită de temperatura reală… Citește mai mult
Stiri Atenție la Mașinile Secondhand: Pericolele Ascunse și Cum Să Te Protejezi 12 iulie 2026 Achiziționarea unei mașini secondhand ascunde riscuri precum kilometrajul falsificat și probleme tehnice. Află cum să te protejezi. Citește mai mult
Vreme închisă și rece în București, până joi. Maximele nu vor depăși 7 grade: precipitații și vânt noaptea 17 martie 2025 17.03.2025 Ora 10:00 – 18.03.2025 Ora 08:00 Valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa în jurul celor specifice datei. Cerul va fi noros șitemporar vor fi precipitații slabe, ziua sub formă de ploaie, iar noaptea lapoviță și ninsoare. Vântul va aveaintensificări seara și noaptea cu viteze… Citește mai mult