LOTO: Marele premiu la Joker, de aproape 12 milioane de lei, a fost câştigat cu un bilet care a costat 24,5 lei Webpress, 16 septembrie 2024 „La tragerea Joker de astăzi, 15 septembrie 2024, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 11.845.622,10 lei (2,38 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenţia 23007 din Giurgiu şi a fost completat cu două variante la Joker, preţul acestuia fiind de 24,5 lei”, se arată într-un comunicat remis duminică seara AGERPRES. Acesta este al doilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Joker. Ultima dată, premiul de categoria I la Joker s-a câştigat în data de 14 martie şi a fost în valoare de 29,134 milioane de lei. Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor de tip loto tradiţional, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica suma câştigată. Duminică, 15 septembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Astfel, la categoria I a jocului Loto 6/49 reportul a fost de 28,71 milioane de lei (peste 5,77 milioane de euro), iar la Noroc a fost în joc un report cumulat în valoare de peste 9,97 milioane de lei (peste 2 milioane de euro). La Joker, la categoria I, s-a înregistrat un report în valoare de peste 11,60 milioane de lei (peste 2,33 milioane de euro), la categoria a II-a, peste 481.900 de lei (aproximativ 96.900 de euro), în timp ce la jocul Noroc Plus – categoria I – reportul s-a ridicat la 137.700 de lei (peste 27.700 de euro). La Loto 5/40, la categoria I, a fost în joc un report în valoare de 762.600 de lei (peste 153.300 de euro). La Super Noroc s-a înregistrat un report la categoria I de peste 150.300 de lei (peste 30.200 de euro). Loteria Română a suplimentat câştigurile pentru jucători cu 350.000 de lei, cu ocazia împlinirii a 118 ani de la înfiinţare, organizând duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, eveniment ce a presupus două trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I astfel: Loto 6/49 cu 200.000 de lei, Joker cu 100.000 de lei şi Loto 5/40 cu 50.000 de lei. Comunicate noi Stiri
Stiri Incidentul zborului Dubai-Tel Aviv: O analiză detaliată a alertelor de deturnare și implicațiile geopolitice 30 septembrie 2026 Incidentul zborului Flydubai de la Dubai la Tel Aviv, aterizat în Arabia Saudită după o alertă de deturnare, scoate în evidență provocările și implicațiile geopolitice din Orientul Mijlociu. Citește mai mult
Proteste anunțate la discursul lui Netanyahu în Congresul SUA față de criza umanitară din Gaza: „Vrea doar să câștige capital politic” 24 iulie 2024 Zeci de parlamentari democrați au planificat să nu participe miercuri la discursul premierului israelian Benjamin Netanyahu în fața Congresului, exprimându-și consternarea cu privire la miile de morți din rândul civililor și la criza umanitară generată de campania Israelului în Gaza, potrivit Reuters. Liderul israelian va rosti ăn scurt timp un… Citește mai mult
Stiri Friedrich Merz într-o situație delicată: Provocările CDU după înfrângerea din Saxonia-Anhalt 16 septembrie 2026 Friedrich Merz, liderul CDU, se confruntă cu presiuni interne și externe după înfrângerea din Saxonia-Anhalt, în contextul unei ascensiuni a extremelor. Citește mai mult