Lovitură pentru Prințul Harry și Meghan Markle, înainte de încoronarea regelui Charles – De ce sunt „evacuați din casa dată de regină în 2018 Webpress, 1 martie 2023 Palatul Buckingham a trimis „un aviz de evacuare” cuplului Harry și Meghan Markle, care, după plecarea din Marea Britanie în 2020, a lansat atacuri contra monarhiei. Decizia ar fi fost luată în favoarea Prințului Andrew, scrie DailyMail. Vestea despre posibila evacuare a lui Harry și Meghan vine în timp ce pregătirile pentru încoronarea regelui Charles din mai sunt în plină desfășurare, pe fondul speculațiilor că prințul Harry ar putea să nu primească o invitație. Potrivit AFP, decizia regelui Charles riscă să agraveze conflictele din cadrul instituţiei, în timp ce cuplul contestă deja în faţa justiţiei retragerea protecţiei speciale a poliţiei. Charles III nu le-ar fi oferit o nouă reşedinţă celor doi, privându-i astfel de orice adresă regală în timpul rarelor lor călătorii în Marea Britanie, decizie care sună ca o sancţiune după publicarea de către Harry la începutul lunii ianuarie a cărţii sale, „Rezervă”, în care îşi atacă dur familia. O persoană din interiorul Casei Regale ar fi declarat pentru The Sun că decizia regelui „înseamnă cu siguranță sfârșitul perioadei lui Harry și Meghan în Marea Britanie”. Frogmore Cottage, o reşedinţă de cinci camere situată lângă Castelul Windsor, la vest de Londra, a fost dăruită ducelui şi ducesei de Sussex de regina Elisabeta a II-a în 2018 ca dar de nuntă. Frogmore Cottage are cinci dormitoare și grădini întinse. O renovare de mai multe milioane de lire a fost efectuată în 2018 și 2019 înainte ca Harry și Meghan să se mute. Reședința este foarte aproape de Adelaide Cottage – casa principală a Prințului și Prințesei de Wales. Întreaga renovare a costat 2,4 milioane de lire sterline, care au venit din Grantul Suveran. Iar Prinţul Harry a fost nevoit să le ramburseze odată cu plecarea lui cu Meghan Markle în Statele Unite. Ei au părăsit Frogmore Cottage in 2020. Administratie publica Comunicate noi Stiri
O femeie a dormit cu mortul în pat timp de aproape 2 luni, ca să încaseze pensia. Caz șocant la Iași 21 iunie 202322 iunie 2023 Totul a pornit în urmă cu aproximativ 2 luni, când inima lui Valentin Leahu, în vârstă de 72 de ani, din comuna Scânteia, a încetat să mai bată. Cum singurul venit din gospodărie era pensia lui, concubina sa a avut ideea să nu anunțe decesul, ci să-l țină în casă,… Citește mai mult
OMS, anunțul momentului: Faza acută a pandemiei de coronavirus s-ar putea încheia în 2022 29 decembrie 2021 Mike Ryan, medic epidemiolog irlandez, a mai notat că este încă prea devreme să se tragă concluzii cu privire la severitatea variantei Omicron a noului coronavirus atât timp cât aceasta nu se răspândeşte la scară mai largă în rândul vârstnicilor, transmite Reuters. În același timp, OMS a avertizat că Omicron… Citește mai mult
Stiri Impactul scandalului mamelor surogat asupra guvernării germane: Remanierea lui Friedrich Merz în contextul politic actual 24 iulie 2026 Scandalul mamelor surogat a zguduit politica germană și a determinat remanierea guvernamentală anunțată de cancelarul Friedrich Merz. Articolul analizează implicațiile și reacțiile cetățenilor. Citește mai mult