Lumea își epuizează mijloacele de a preveni foametea, iar hrana devine o armă politică

Omenirea se apropie de o criză majoră, pe fondul stagnării randamentelor agricole, al epuizării resurselor de apă subterană și al folosirii tot mai frecvente a alimentelor ca instrument de presiune politică, relatează Bloomberg.

Astăzi, populația globală este de aproape cinci ori mai mare decât în 1900. Cu toate acestea, omenirea este, paradoxal, mai bine hrănită decât oricând în istorie. Această realizare s-a bazat pe trei piloni principali: creșterea productivității agricole, utilizarea eficientă a apei și comerțul internațional. Toate cele trei fundații ale securității alimentare sunt însă, în prezent, sub presiune.

Schimbările climatice și limitele agriculturii moderne

Productivitatea agricolă, care timp de decenii a ținut foametea globală sub control, începe să încetinească din cauza schimbărilor climatice. Timp de aproximativ 60 de ani, producția agricolă mondială a crescut constant cu peste 2% anual. După 2020, acest ritm a scăzut la aproximativ 1,63%.

Un indicator-cheie este productivitatea totală a factorilor (Total Factor Productivity – TFP), care măsoară eficiența sistemului alimentar dincolo de simpla extindere a suprafețelor cultivate sau de utilizarea mai intensă a îngrășămintelor. În ultimul deceniu, TFP a crescut, în medie, cu doar 0,76% pe an — aproximativ o treime din nivelul necesar pentru a putea hrăni o populație globală estimată la 10 miliarde de oameni în 2050.

Datele privind culturile de bază sunt deosebit de îngrijorătoare. În ultimii cinci ani, randamentele porumbului, orezului și grâului au stagnat aproape complet. O tendință similară se observă în producția de uleiuri vegetale. În același timp, culturile tropicale precum maniocul, ignamele și bananele plantain — esențiale pentru securitatea alimentară din Africa și regiunea Pacificului — nu mai înregistrează progrese semnificative.

Dacă în anul 2000 aproape 95% din producția agricolă mondială provenea din culturi cu randamente în creștere rapidă, astăzi ponderea culturilor cu productivitate stagnantă a ajuns la aproximativ 23%.

De la „criza apei” la „faliment hidric”

Potrivit evaluărilor Națiunilor Unite, lumea a trecut oficial de la o „criză a apei” la ceea ce este descris drept „faliment hidric”. Consumul de apă din precipitații, râuri și acvifere depășește în prezent capacitatea naturală de refacere. Aproximativ 70% dintre rezervele de apă subterană ale planetei sunt într-un proces de epuizare pe termen lung.

Arabia Saudită este adesea citată ca exemplu al consecințelor acestei exploatări nesustenabile. La începutul anilor ’90, țara se număra printre cei mai mari exportatori de grâu din lume, datorită utilizării masive a apei subterane din deșert. Astăzi, producția de grâu a scăzut cu aproape 90%, după ce acviferele formate de-a lungul mileniilor s-au secat.

Probleme similare apar și în alte regiuni. În statul indian Punjab, nivelul apelor subterane scade anual cu aproape jumătate de metru. În Iran, secarea surselor de apă de care depind aproximativ 93 de milioane de oameni a determinat autoritățile să discute, în mod deschis, chiar și posibilitatea mutării capitalei de la Teheran.

Hrana, între comerț și armă geopolitică

Al treilea pilon al securității alimentare — comerțul internațional — devine, la rândul său, tot mai fragil. Mult timp, surplusurile agricole din emisfera vestică, în special din Statele Unite, Canada și Brazilia, au contribuit la prevenirea foametei în regiunile deficitare. Doar exporturile nete ale SUA au conținut, în 2024, aproximativ 2,66 trilioane de calorii — suficient pentru a hrăni întreaga populație americană timp de un an.

Însă perioada în care comerțul global era perceput drept un joc cu beneficii reciproce pare să se apropie de sfârșit. Alimentele sunt utilizate tot mai frecvent ca instrument de presiune politică.

După invazia din 2022, Rusia a încercat să transforme atacurile asupra exporturilor de cereale ale Ucrainei într-un mijloc de influență geopolitică. În Gaza, Darfur, Etiopia și Yemen, restricțiile asupra comerțului cu alimente sunt folosite în contexte de conflict și negociere politică. Există, de asemenea, temeri că viitoare administrații americane ar putea fi influențate de curente naționaliste și ar putea recurge la folosirea propriilor recolte ca instrument de constrângere, urmând un model practicat deja de unele regimuri autoritare.

Foametea este unul dintre cele mai vechi instrumente de presiune politică din istorie. Într-o lume tot mai instabilă, afectată de schimbări climatice accelerate, presupunerea că acest mecanism aparține trecutului ar putea fi o iluzie periculoasă.

Potrivit celor mai recente evaluări ale ONU, politicile climatice actuale plasează planeta pe o traiectorie de încălzire globală de aproximativ 2,8°C. Secretarul general al ONU, António Guterres, a avertizat că depășirea pragului de 1,5°C este „practic inevitabilă”, iar șansele de a asigura un „viitor locuibil” pentru generațiile următoare se reduc rapid.