Luna noiembrie 2022 a depășit numeroase recorduri de temperatură, inclusiv unul ce stătea „în picioare” de peste 90 de ani Webpress, 13 decembrie 202213 decembrie 2022 Noiembrie a fost o lună mai caldă decât de obicei, iar în primele zile au fost și peste 28 de grade, fiind doborâte numeroase recorduri, pentru cele mai ridicate valori măsurate în noiembrie. La Târgu Jiu a fost doborât un record ce data din 1926, iar la Titu, un record din 1963, arată datele ANM. Temperatura medie a lunii noiembrie 2022 a avut valori cuprinse între -2,3 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 11,2 °C, la Mangalia. La Omu temperaturile au fost cuprinse între -11,9 C și +8,7, iar la Mangalia, între +1,7 și +24,5 C. În luna noiembrie 2022 a fost egalată sau depășită temperatura maximă absolută lunară la 20 de stații meteorologice. La Drăgășani, recordul anterior a fost depășit cu 2,6 C. La Titu au fost +28,3 C, depășind un record din 1963. La Târgoviște au fost +27,9 C (depășind un record din 2004). Cu 1,7 C a fost depășit recordul de la Calafat (27,9 C, față de 26,2 C). Abaterea temperaturii medii a aerului din luna noiembrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în toată țara. Abateri mari, peste 2,5 °C, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, în jumătatea vestică a Munteniei, în sudul litoralului și izolat, în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 3,3 °C, la stația meteorologică Drăgășani. Regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte cald în cea mai mare parte a Olteniei, pe areale extinse din jumătatea vestică a Munteniei și izolat, în sudul litoralului și în Transilvania. Regimul termic a fost extrem de cald în nord-vestul Olteniei. În rest, regimul termic s-a încadrat în limite normale. Cantitatea totală de precipitații din luna noiembrie 2022 a avut valori peste 50 mm în cea mai mare parte a țării. Cele mai mari valori s-au înregistrat în Munții Apuseni și în Munții Banatului, unde cantitățile de precipitații au depășit 100 mm și izolat, 200 mm. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 209,8 mm, la stația meteorologică Stâna de Vale, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna noiembrie 2022 a fost 54,4 mm, înregistrată la stația meteorologică Sinaia 1500. Abaterea cantității de precipitații din luna noiembrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost pozitivă în aproape toată țara. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 100%, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei, în Carpații Orientali, local, în Transilvania și izolat, în Banat și Oltenia. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 214%, la stația meteorologică Rădăuți. Abateri negative s-au înregistrat pe areale extinse din Dobrogea, Delta Dunării, Muntenia și izolat în celelalte regiuni. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 54%, înregistrată la stația meteorologică Mangalia. Administratie publica Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Stiri
Stiri Descoperirea unui autoturism de lux de către Poliția de Frontieră: Implicații și Context Internațional 17 octombrie 2026 O captură a Poliției de Frontieră din România dezvăluie complexitatea crimei organizate în Europa, cu autoturisme de lux furate ce urmează rute internaționale. Citește mai mult
Care sunt localitățile din România unde se trăiește cel mai mult. Descoperiri incredibile ale cercetătorilor 13 octombrie 2024 Cercetătorii români au făcut descoperiri remarcabile legate de longevitatea în România, dezvăluind care sunt localitățile unde oamenii trăiesc cel mai mult și ce factori influențează viața îndelungată. Proiectul Harta Longevității, condus de Lăcrămioara Frăsineanu, managerul proiectului, și dr. Gabriel Prada, profesor de Geriatrie și Gerontologie la Facultatea de Medicină „Carol… Citește mai mult
Miron Mitrea, despre scandalul din Coaliție: Ce vedem aici înseamnă pregătirea unor șahiști de o calitate foarte bună, care pregătesc alegerile pentru 2024 13 noiembrie 2022 „Sunt momente in care oricat de bine ai guverna, poporul nu o sa te iubeasca. Cand spun ca populatia nu va ajunge in genunchi, spun ca nu va muri de foame. Ca va fi o criza economica, asta nu e exclus. Rau va fi, nu este niciun motiv sa fie… Citește mai mult