MAE, prima reacție după exploziile din Transnistria: România susține Republica Moldova și apelul la calm și responsabilitate Webpress, 26 aprilie 2022 Ministerul Afacerilor Externe a transmis că România susține „deplin” apelul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la calm și responsabilitate, după atacurile din Transnistria și sprijină „eforturile autorităților de la Chișinău de a gestiona aceste evoluții în mod responsabil, transparent și echilibrat”. „Ministerul Afacerilor Externe al României a luat notă cu preocupare de cele câteva incidente înregistrate recent, în circumstanțe încă neclare, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. MAE român apreciază că, în actualul context, este necesară abordarea cu reținere și prudență a situației, clarificarea întârziată a circumstanțelor acesteia, precum și evitarea angajării în orice eventuale provocări. Din această perspectivă, MAE exprimă sprijinul deplin pentru apelul la calm și responsabilitate al Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, precum și pentru eforturile autorităților de la Chișinău de a gestiona aceste evoluții în mod responsabil, transparent și echilibrat. Încercările de escaladare artificială, nejustificată a tensiunilor nu contribuie la menținerea unui climat predictibil și stabil și nu sunt în interesul locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului, mai ales în actualul context regional de securitate. Pe un plan mai larg, MAE al României reafirmă susținerea pentru soluționarea politică a problemei transnistrene cu respectarea suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, și fără afectarea orientării sale pro-europene”, se arată într-un comunicat de presă transmis de MAE. Mesajul MAE vine după ce ministerul de interne din regiunea separatistă transnistreană a anunțat că două explozii s-au produs marți dimineață în orașul Maiak din regiunea Grigoriopol, fiind distruse centrele de radio și televiziune, care transmiteau programe ale Federației Ruse. Exploziile vin după cea raportată luni seară la Tiraspol, capitala regiunii separatiste proruse Transnistria. Comunicate noi Stiri
Stiri Schimbări radicale în transportul public București-Ilfov: Demiterea directorului ADI TPBI și perspectivele de reformă 10 iunie 2026 Primarul Ciprian Ciucu l-a demis pe Vladimir Ghițulescu din funcția de director al ADI TPBI, numindu-l pe George Micu. Analizăm implicațiile acestei schimbări. Citește mai mult
Raluca Turcan: „Nicolae Ciucă are toate şansele să fie o carte câştigătoare, nu doar pentru PNL, ci şi pentru România” 13 ianuarie 2024 „Nicolae Ciucă este un om cu o carieră profesională foarte temeinic construită. E un om cu valori solide. Din punctul meu de vedere, este un asset pentru politică, iar ca preşedinte de partid, dacă echipa PNL se va mobiliza şi va reuşi să potenţeze valorile pe care le susţine preşedintele… Citește mai mult
Horoscop 28 noiembrie. Zodia care stă pe un munte de bani. Se bucură de aprecierea șefilor 28 noiembrie 2022 BERBEC Optimismul și entuziasmul la locul de muncă îi vor face chiar și pe alții să creadă că orice este posibil. Vei primi răspunsuri neașteptate în domeniul iubirii. TAUR Ai o sănătate bună, dar ești epuizat/ă, așa că folosește fiecare moment pentru a te odihni. GEMENI Un proiect inovator al… Citește mai mult