Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

„Make Europe Great Again”, valul trumpist din UE. „Era elitelor de la Bruxelles s-a încheiat” VIDEO

Webpress, 8 februarie 2025

Numeroşi lideri europeni de extremă dreapta, în frunte cu Viktor Orban şi Marine Le Pen, au participat sâmbătă, 8 februarie, la o reuniune la Madrid pentru a pleda pentru o „întoarcere cu 180 de grade” a Uniunii Europene, care să rezoneze cu valul trumpist de la Washington.

„Make Europe Great Again” – sub acest slogan, inspirat de „Make America Great Again” al preşedintelui american Donald Trump, liderii grupului europarlamentar „Patrioţii pentru Europa” s-au reunit sâmbătă dimineaţă la un hotel din apropierea aeroportului din Madrid.

Vineri seara, liderii Patrioţilor pentru Europa au avut un dineu cu Kevin Roberts, preşedintele think-tank-ului american ultraconservator The Heritage Foundation.

Potrivit partidului spaniol Vox, care organizează reuniunea, aproximativ 2.000 de persoane participă la evenimentul de la Madrid, unde urmau să ia cuvântul premierul ungar şi liderul Rassemblement National (RN) din Franţa, precum şi vicepremierul italian Matteo Salvini (liderul La Lega), fostul premier ceh Andrej Babis (ANO) şi Geert Wilders, supranumit uneori „Trump olandez”, al cărui Partid pentru Libertate a ieşit în frunte la alegerile legislative din noiembrie anul trecut.

Alte formaţiuni ultraconservatoare din Europa, cum ar fi AfD-ul din Germania şi Fraţii italieni, formaţiunea premierului Giorgia Meloni – singurul lider european prezent la ceremonia de învestire a preşedintelui american – nu sunt însă prezente, deoarece aparţin altor grupuri parlamentare europene.

„Era elitelor de la Bruxelles s-a încheiat”, au afirmat membrii grupului parlamentar Patrioţii, într-o declaraţie comună, denunţând „fanatismul climatic”, „imigraţia ilegală şi „reglementarea excesivă” promovate de Comisia Europeană. UE trebuie să facă o „întoarcere la 180 de grade”, insistă Vox. 

Pentru aceşti politicieni, summitul de la Madrid ar trebui să servească drept o „demonstraţie de forţă”, observă Steven Forti de la Universitatea Autonomă din Barcelona, pentru care grupul Patrioţii pentru Europa, creat în urmă cu câteva luni, rămâne o coaliţie fragilă. Cu 86 de eurodeputaţi – dintre care 30 din RN – dintr-un total de 720, acest grup este a treia forţă în Parlamentul European de la alegerile europene din iunie 2024.

Dar grupul concurează la Bruxelles şi Strasbourg cu alte două grupuri ultraconservatoare, Conservatorii şi Reformiştii Europeni (80 de aleşi), condus de partidul Giorgiei Meloni, şi Europa Naţiunilor Suverane (26 de aleşi), care include AfD.

În acest context, Steven Forti subliniază că Patrioţii pentru Europa doreşte să „îşi arate caracterul mai de centru în competiţia” cu celelalte coaliţii.

Forti spune că Patrioţii pentru Europa vrea să „profite de valul provocat de victoria lui Trump şi de şocul pe care măsurile lui Trump îl provoacă în UE” pentru a redesena „echilibrele” în cadrul Uniunii.

Considerat a fi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Donald Trump în Europa, Viktor Orban a făcut o serie de declaraţii incendiare în ultimele săptămâni, afirmând că extrema dreaptă este „noul mainstream” în Europa. „Este rândul nostru să ocupăm Bruxelles-ul”, a declarat el.

Pentru Steven Forti, mişcarea Patrioţii pentru Europa „are un lucru în comun cu Trump: vrea să submineze Uniunea Europeană”. Dar luările de poziţie ale preşedintelui american pot genera, de asemenea, „tensiuni” între diferitele componente ale extremei drepte europene. De la revenirea sa la putere, Donald Trump şi-a intensificat atacurile la adresa Europei, ameninţând cu creşterea taxelor vamale şi cerând anexarea Groenlandei, un teritoriu danez. Toate acestea creează probleme majore partidelor naţionaliste din UE.

„Să-ţi placă patriotismul lui Donald Trump nu înseamnă să fii un vasal al Statelor Unite”, a declarat Jordan Bardella, preşedintele RN la jumătatea lunii ianuarie. El intenţionează să păstreze distanţa faţă de preşedintele american, ale cărui scandaluri sunt un motiv de îngrijorare. La Madrid, Marine Le Pen va încerca să găsească un punct de echilibru cu Donald Trump, potrivit anturajului său. Unii nu au privit cu ochi buni sloganul „Make Europe Great Again” ales pentru summit, considerat „grotesc” de cercul apropiat al fostei candidate la preşedinţia franceză.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Bărbat reţinut după ce l-a înjunghiat pe un altul, în parcarea unui hipermarket din București

3 februarie 2025

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a informat, luni, că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Potrivit sursei citate, în cadrul unui conflict spontan izbucnit, duminică, în parcarea…

Citește mai mult

Cod galben de fenomene periculoase – ninsori abundente și viscol. Cele mai afectate județe

26 ianuarie 2023

MESAJ 1 – ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 26 ianuarie, ora 18 – 27 ianuarie, ora 10Fenomene vizate: cantități însemnate de precipitații, polei, viscol în Carpații Meridionali și de Curbură, intensificări ale vântuluiZone afectate: conform textului și hărții În intervalul menționat în Oltenia, local în Muntenia și în…

Citește mai mult
Stiri

Redeschiderea Stației Piața Victoriei 2: O Analiză a Impactului Asupra Transportului Public din București

2 iulie 2026

Redeschiderea stației Piața Victoriei 2 după inundație aduce în prim-plan provocările infrastructurii de transport din București și necesitatea unor soluții durabile.

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.686)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1297)
  • Ilie Bolojan (1083)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (347)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (136)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info