Mama gemenilor care au căzut de la etajul 10, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare Webpress, 29 septembrie 2022 „Condamnă pe inculpata Vizu Andreea Violeta, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii la data de 11.08.2021 a infracţiunii de ucidere din culpă. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 5 ani”, este soluţia pronunţată de judecătoria Ploieşti, joi. În plus, magistraţii au dispus, prin sentinţă, interzicerea unor drepturi, inclusiv pe cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, părinteşti şi de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. „Impune condamnatei să frecventeze trei programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul societăţii Servicii de gospodărire urbană Ploieşti S.R.L. sau în cadrul Administraţiei parcului memorial Constantin Stere, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă”, a mai dispus instanţa de judecată. Totodată, magistraţii menţin măsura de siguranţă a obligării la tratament medical cu privire la femeie, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Hotărârea, care nu este definitivă, a fost pronunțată de Judecătoria Ploiești joi dimineață și nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. În august anul trecut, un băieţel şi o fetiţă de 2 ani şi 2 luni au murit după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploieşti. În momentul producerii incidentului, mama lor transmitea live pe Facebook în timp ce asculta manele şi fuma. Cel de-al treilea copil al femeii, un băiat în vârstă de 5 ani, a fost luat de lângă ea şi se află în familia tatălui. Comunicate noi Stiri
Stiri Controversele modernizării falezei Dunării din Galați: Proteste, tăieri de copaci și viziuni despre viitor 13 octombrie 2026 Controversele modernizării falezei Dunării din Galați au stârnit proteste și nemulțumiri din partea localnicilor, evidențiind nevoia de transparență și implicare comunitară. Citește mai mult
Stiri Centrala de la Iernut: Urgență Energetică și Provocările Proiectului 23 mai 2026 Centrala de la Iernut devine o prioritate națională, iar premierul Ilie Bolojan subliniază importanța finalizării rapide a acestui proiect vital pentru sistemul energetic. Citește mai mult
Ford Motor vrea să se extindă pe piaţa vehiculelor electrice din Indonezia 25 octombrie 2022 Indonezia este în negocieri cu Ford şi Hyundai pentru realizarea unor operaţiuni legate de vehiculele electrice în statul din sud-estul Asiei, a declarat la Washington Airlangga Hartarto, ministrul indonezian pentru afaceri Economice, transmite Reuters. Ford, producătorul de nichel Vale Indonezia şi compania chineză Zhejiang Huayou Cobalt anunţaseră în iulie că… Citește mai mult