Marcel Boloș anunță când vor intra banii de vouchere sociale Webpress, 21 noiembrie 2022 „Lucrăm la mecanismele pentru ajutoare de încălzire. Decizia Comisiei Europene, să suportăm ajutoarele pentru încălzire din fonduri europene, a venit abia la începutul lunii noiembrie. E o măsura care ne ajută foarte mult să sprijinim populația din banii pe care România îi are alocați de la UE și e bine că s-a venit in ajutorul populației. Vrem să dăm mai repede aceste ajutoare pentru ca oamenii să-și poată încălzi locuințele. Totuși, decizia CE a venit abia la sfârșitul lunii octombrie și începutul lui noiembrie. Sper ca, începând cu 1 ianuarie oamenii să primească banii. Suma va fi virată și își vor putea achita orice formă de energie. Asta înseamnă 700 de lei pe două sezoane de frig. Sunt gândite ambele sezoane de iarnă pentru a veni în sprijinul celor cu venituri mici. În sezonul de iarnă din 2024 plata ajutorului va fi făcută din timp, din lunile septembrie octombrie. Din partea ministerului e un efort ca toate formele de energie ale consumatorilor să fie achitate din acest ajutor. Peste 4 milioane de români vor beneficia de acest ajutor. Sunt 2,4 milioane de români cu venituri de 1.500 de lei locuitori, iar dacă vom calucla și cu plafon sub 2.000 de lei avem aproape 4 milioane de locuitori. E un procent destul de ridicat din poplulație. Avem un angajament ca între 19 și 23 decembrie cei 250 de lei, ajutor pentru alimente de bază, să ajungă la cei 2,14 milioane de români. Efortul financiar este de aproape 600 de milioane de lei și vrem să îi virăm și să ajungă înainte de sărbători. Toate aceste ajutoare sunt pentru pensionari. La salariați este vorba cei cu ajutor social, cu alocații de sprijin, cei cu salariu sub 2.000 de lei. S-a avut în vedere și persoanele fără adăpost. Cei care sunt apți de muncă nu se încadrează. Dar, fondurile europene țintesc, de obiocei, păturile sarace și categoriile sociale care au vârsta de pensionare sau peste 60 de ani. Există, oarecum, o corelare între vârsta de pensionare și ajutoare. Dacă sunt încadrați într-o anumite categorie de pensionari sau cu dizabilități, unde sunt peste 800.000 de oameni, deci se încadrează la categoria pensionari și nu mai e nevoie de vârstă. Criteriile sunt referitoare la venituri sub 2.000 pe membru de familie, a doua sunt cei cu consum de 150 kw oră, dar să aibă peste 60 de ani. Deci, închidem tranșa a 4-a de vouchere sociale. Veste cea bună este că anul viitor va continua programul de vouchere sociale pentru ca oamenii să-și cumpere produse alimentare”, a declarat Marcel Boloș în emisiunea ROMÂNIA SUVERANĂ. Comunicate noi Stiri
Românii preferă tot mai mult SUV-urile. Care este cel mai bine vândut model 13 septembrie 2022 Dintre cele 82.000 de mașini noi vândute în țară în opt luni, peste 7.500 au fost Duster, pe locurile următoare fiind trei modele Dacia: Duster, Sandero și Spring. Cele patru și-au găsit peste 23.000 de clienți. Pe cinci este Ford Puma, fabricat la Craiova, cu peste 2.300 de clienți. Locurile… Citește mai mult
Bucharest Model NATO, organizat pentru tinerii din România în perioada 24-27 februarie. Invitați de marcă la Casa Poporului 15 februarie 2022 Cea de-a lX-a editie a evenimentului se va desfășura in incinta Palatului Parlamentului. Scopul BMNATO este de a simula, intâlnirile din cadul Organizației Tratatului Nord Atlantic, pentru tinerii care doresc sa isi insuseasca si dezvolte cunostinte utile din domeniul diplomației. In cadrul proiectului, tinerii se vor familiariza cu acest fel de evenimente, ridicandu-si nivelul de constientizare… Citește mai mult
DOLIU în lumea pompierilor: a murit un tânăr salvator! Abia a finalizat Școala de Subofițeri 3 februarie 2023 „Am aflat cu tristețe despre trecerea timpurie la cele veșnice a colegului nostru, sergent major Berci Roberto Marcel. Vestea a fost cu atât mai grea pentru noi, având în vedere că venise de curând din Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești în rândurile pompierilor militari… Citește mai mult