Marcel Ciolacu, critici către PNL pe majorarea pensiilor: E bine să recunoști când ai greșit, nu noi am făcut PNRR Webpress, 18 noiembrie 2022 „Cel mai ușor, în politică, atunci când faci greșeli, este bine să vii în fața românilor să recunoști. Nu PSD a trecut in PNRR un procent de 9,5% pentru pensii, când media UE este 12 %. Am văzut recomandările din raportul Băncii Mondiale este să fie scos din PNRR. La fel am văzut ce spune Banca Mondială despre pensiile de serviciu pentru militari, toate ștatele membre NATO au pensii de serviciu la militari. Deci, aceste lucruri trecute în PNRR de guvernul de dreapta, din care și PNL, asta este, a făcut parte. Cred că avem o datorie comună să îndreptăm acum lucrurile. Din discuțiile cu comisarii europeni social-democrați, am susținerea că acest procent va fi scos. Dacă nu-l eliminăm, această mărire pe care o vom face din ianuarie și, repet, pensiile mici trebuie mărite cu mai mult de 15 %, altfel nu vom avea un echilibru, ar fi ultima măriri, este foarte posibil ca întreaga Europă să intre într-o recesiune, scade PIB si nu te mai încadrezi în acel procent. Vreți să știți și până când? Până în 20270, atâta minte au avut, să treacă termen până în 2070,” a afirmat liderul PSD Marcel Ciolacu. Criticile liderului social-democrat vin după ce, potrivit stenogramelor unei ședințe a liderilor PNL, propunerea PSD de creștere a pensiilor ar fi de 6,2%,, urmând ca mai apoi diferența până la o anvelopă de 15% să fie folosită pentru acordarea unor ajutoare care să meargă numai spre pensionarii cu venituri mici. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Ginerele lui Becali, prins drogat la volan – Riscă până la 5 ani de închisoare 1 februarie 2023 Bărbatul, cunoscut drept “Prințișorul din Dobroiești”, ar fi fost prins conducând sub influența substanțelor psihoactive și riscă până la 5 ani de închisoare. Tânărul nu este al prima abatere. În trecut, el a mai avut probleme cu legea după ce a fost dat în judecată de branduri celebre la nivel… Citește mai mult
DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici profită de zilele de sărbătoare 1 mai 20242 mai 2026 „Este esenţial să rămâneţi la curent cu cele mai recente ameninţări, deoarece sărbătorile vin împreună cu riscuri de fraudă online. Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor”, transmite DNSC. Directoratul afirmă că, pentru a se bucura… Citește mai mult
Stiri Creșterea timpului de așteptare pentru metroul din București: Provocări și soluții pentru o mobilitate urbană eficientă 10 septembrie 2026 Creșterea timpilor de așteptare pentru metroul din București ridică întrebări despre eficiența transportului public. Articolul analizează cauzele, soluțiile și implicațiile pe termen lung. Citește mai mult